Bani de pensii și salarii. Eugen Teodorovici face precizări importante

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Toate calculele sunt făcute
Toate calculele sunt făcute
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că, până la finele anului, sunt bani atât pentru investiţii, cât şi pentru cheltuieli legate de salarii şi pensii, însă, dacă o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic, acest lucru trebuie făcut.

Întrebat despre circulara transmisă ordonatorilor de credit, privind diminuarea cheltuielilor, Teodorovici a precizat că aceştia trebuie să facă o analiză şi dacă sunt cheltuieli ce pot fi reduse, să acţioneze în mod corespunzător.

"Orice familie, orice om încearcă să-şi stabilească cheltuielile într-o logică normală. Chiar dacă ai bani şi totuşi poţi să faci o eficientizare a cheltuielilor pe care le ai de făcut de ce să nu o faci? Ce face Ministerul Finanţelor: A spus clar că sunt date nişte limite până la final de an, că fiecare minister în parte, agenţie publică, orice structură publică trebuie să facă o astfel de analiză şi dacă sunt astfel de cheltuieli să şi le adapteze în mod corespunzător, nimic altceva. Nu înseamnă că aceasta s-a făcut pentru că până la final de an nu există şi banii necesari. Nu are legătură una cu alta. Până la final de an sunt şi bani pentru ce ne-am angajat că avem de făcut, atât în investiţii cât şi alte cheltuieli legate de veniturile românilor, pensii sau salarii. Dar, repet, dacă totuşi o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic de ce să nu se facă acest lucru", a spus ministrul Finanţelor la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria cu primarul Capitalei şi primarii de sectoare.

Citește și Teodorovici:” Nu se vor face reduceri de personal”

El a subliniat că este decizia ordonatorului de credit, că este ministru sau şef de agenţie, să se uite dacă ce s-a planificat s-a cheltuit este justificat nu. De asemenea, Teodorovici a menţionat că la prima rectificare din acest an va trebui făcută o astfel de analiză pentru a şti exact "în care direcţie se acţionează la nivel de Guvern", dar a refuzat să spună dacă rectificarea va fi pozitivă sau nu."Vom vedea la momentul rectificării", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Acord comercial Canada - China
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Avioane Craiova / Foto: Alex Micsik / Agerpres
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com

pixel