Bank of Canada reduce dobânda pentru prima dată în ultimii patru ani

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Bank of Canada / FOTO: Wikipedia
Bank of Canada / FOTO: Wikipedia
S-a deschis, în sfârșit, sezonul reducerilor de dobânzi de politică monetară de către marile bănci centrale ale lumii?

Posibil, având în vedere că, potrivit informațiilor pe surse care au circulat în ultimele zile pe fluxurile de știri economice, Banca Centrală Europeană ar urma să scadă rata dobânzii. Dacă zvonurile se vor dovedi corecte, Bank of Canada i-a luat-o înainte, reducând, miercuri, dobânda de referință cu 25 de puncte de bază la 4,75%, prima astfel de decizie din ultimii patru ani.

După ce a menținut ratele dobânzilor la 5%, cel mai ridicat nivel din ultimele mai mult de două decenii, timp de aproape un an, Banca Canadei a declarat că indicatorii inflației de bază păreau din ce în ce mai pozitivi.

Guvernatorul Tiff Macklem a spus în declarațiile sale de deschidere după anunț că politica monetară nu mai trebuie să fie atât de strictă, având în vedere dovezile tot mai numeroase și susținute că ritmul inflației se diminuează. 
 
Inflația din Canada a scăzut, în aprilie, până la cel mai mic nivel din ultimii trei ani, de 2,7%, ținta băncii centrale fiind de 2%. 

„Dacă inflația va continua să coboare, astfel încât să întărească încrederea noastră că ținta propusă va fi atinsă, vor fi, foarte probabil, operate noi reduceri a dobânzii de politică monetară”, a precizat Macklem. Guvernatorul i-a avertizat în mod repetat pe canadieni că ratele nu vor scădea la fel de repede pe cât au crescut.

Citește și BCE reduce rata dobânzii. Ce înseamnă pentru piețe și FED

Citește și De ce România nu reduce rata dobânzii. Mircea Coșea a enumerat cauzele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
New York
Andrew Ross Sorkin
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare

pixel