Gigantul BASF, obligat să împrumute 5,6 miliarde de dolari

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
BASF / FOTO: Wikipedia
BASF / FOTO: Wikipedia
Bani pe care îi va cheltui în China.

BASF a anunțat joi că va împrumuta 40 de miliarde de yuani (5,55 miliarde dolari) de la bănci chineze pentru a finanța o expansiune majoră în orașul Zhanjiang, din sudul statului asiatic. Compania precizează că face acest demers, profitând de ratele scăzute ale dobânzilor din China. 

Complexul chimic din Zhanjiang, a cărui construcție va costa BASF până la 10 miliarde de euro (10,91 miliarde dolari), este unul dintre cele mai mari două proiecte de investiții ale BASF, celălalt fiind o rețea globală pentru producția de materiale pentru baterii auto.

Gigantul chimic german s-a lansat în această companie chineză, care va funcţiona în întregime pe energie regenerabilă, în contextul în care guvernul german este din ce în ce mai îngrijorat de dependenţa economică faţă de partenerul comercial chinez, faţă de regimul tot mai autoritar de la Beijing.

Împrumutul bancar sindicat de 40 de miliarde de yuani de la BASF, cu o durată de 15 ani, face parte dintr-un plan de finanțare a noului site cu aproximativ 20% din capitalul propriu și 80% din datorii.

BASF a susținut că depinde prea mult de Europa, a cărei creștere economică este lentă și care a reprezentat 39% din vânzările grupului în 2022, și că ar trebui să crească cota din Asia, care a fost de 25% anul trecut.

Citește și Avertisment pentru Guvernul german: Atenție la afacerile din China

Citește și Gigantul BASF a găsit înlocuitor pentru gazul rușilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Punct de lucru / Foto: Freepik
Ger și viscol
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com

pixel