BCE: Ignorarea schimbărilor climatice va afecta economia europeană

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
UE va regândi regulile bugetare la realităţile post-pandemie
UE va regândi regulile bugetare la realităţile post-pandemie
Eşecul introducerii unor politici care să reducă schimbările climatice ar putea afecta semnificativ economia europeană până la finalul secolului, arată rezultatele primului test de stres desfăşurat de Banca Centrală Europeană (BCE) privind efectele climei asupra economiei, transmite Bloomberg.

Dacă nu sunt adoptate reglementări iar ca rezultat dezastrele naturale devin mai frecvente şi mai severe, PIB-ul regiunii ar putea scădea cu 10% până în 2100 comparativ cu scenariul în care guvernele acţionează, avertizează BCE. Instituţia apreciază că şi o tranziţie necontrolată la o economie mai sustenabilă ar fi mai puţin costisitoare decât dacă nu se acţionează deloc.

"Fără politici către tranziţia la o economie mai verde, riscurile fizice vor creşte în timp. Ele vor creşte neliniar şi, din cauza caracterului ireversibil al schimbărilor climatice, această creştere va continua în timp. Este esenţială o tranziţie graduală şi timpurie", a apreciat vicepreşedintele BCE Luis de Guindos.

BCE face presiuni asupra companiilor şi băncilor să înţeleagă şi să gestioneze ameninţările climatice şi posibilitatea ca firmele poluatoare să fie eliminate de pe piaţă.

Polițele RCA. O nouă lovitură pentru români! Ce vrea Guvernul

Portofoliile cele mai vulnerabile la riscurile climatice sunt cu 30% mai probabil să intre în incapacitate de plată în 2050, comparativ cu 2020, fără un scenariu de tranziţie la o economie mai sustenabilă. De asemenea, marile bănci deţin o expunere de peste 50% la companii extrem de vulnerabile la riscurile climatice decât băncile mai mici, apreciază BCE.

Băncile din ţări din sudul Europei, cum ar fi Grecia, Cipru, Portugalia, Spania şi Malta sunt semnificativ mai expuse la companiile care se confruntă cu riscuri fizice ridicate.

Anul acesta, Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.

"Am decis să înfiinţăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre", a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

În urmă cu un an, Banca Centrală Europeană a lansat un amplu proces de revizuire strategică a politicii monetare, primul exerciţiu de acest fel de după 2003, în care ar urma să se ţină cont şi de lupta împotriva schimbărilor climatice.

Schimbările climatice "fac parte integrantă din procesul de revizuire a strategiei noastre de politică monetară", a afirmat Christine Lagarde, cu prilejul unei conferinţe organizate de Institute for Law and Finance (ILF) din Frankfurt. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...


pixel