BCE rămâne optimistă. În orice caz, în privința zonei euro

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Va fi bine chiar și până la sfârșitul anului
Va fi bine chiar și până la sfârșitul anului
Banca Centrală Europeană (BCE) a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei zonei euro în 2020, dar a avertizat că inflaţia va rămâne în teritoriul negativ până anul viitor, transmit DPA şi Reuters.

BCE se aşteaptă acum ca PIB-ul zonei euro să se contracte anul acesta cu 8%, faţă de un declin de 8,7% previzionat în iunie. În 2021, economia zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 5%, faţă de un avans de 5,2% estimat anterior. "Datele pe care le primim sugerează o redresare solidă a activităţii", a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde. Oficialul a avertizat: "Soliditatea redresării este în continuare afectată de incertitudini".

De asemenea, estimează BCE, rata medie a inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 0,3%, înainte de a urca la 1% în 2021 şi la 1,3% în 2022. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unei estimări preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.

Datele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Problemele se intensifică după ce euro s-a apreciat cu 8% faţă de dolar, erodând competitivitatea exporturilor şi reducând inflaţia, deoarece importurile devin mai ieftine.

Citește și Previziuni ȘOCANTE! Deutsche Bank: Pregătiți-vă, vine HAOSUL

Lagarde şi-a exprimat îngrijorarea privind actuala apreciere a euro şi a dat asigurări că BCE monitorizează cursul de schimb şi în special impactul asupra inflaţiei. "Consiliul guvernatorilor BCE a discutat aprecierea euro. Mandatul nostru îl reprezintă stabilitatea preţurilor şi, cu siguranţă, în măsura în care aprecierea euro exercită presiuni negative asupra inflaţiei, trebuie să monitorizăm cu atenţie o astfel de problemă. Dar, aşa cum ştiţi, nu stabilim cursul de schimb", a explicat şeful BCE.

De asemenea, Banca Centrală Europeană a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie. Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos

pixel