Bilanț COVID-19. Bucureștiul, lider ABSOLUT la numărul de cazuri noi

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Aproape toate cazurile s-au înregistrat în Capitală
Aproape toate cazurile s-au înregistrat în Capitală
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 427 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.01.2021 (10:00) – 18.01.2021 (10:00) au fost raportate 50 de decese (28 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Maramureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava,  Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.710. Dintre acestea, 1.084 sunt internate la ATI.  

Citește și Nicușor Dan ”atacă” rețeaua de termoficare. Primarul are un plan

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.170.357 de teste RT-PCR și 46.176 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.808 teste RT-PCR (4.303 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.505 la cerere) și 3.093 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 36.522 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.406 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.762 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 121 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vameși
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen

pixel