Biserica catolică franceză, în șoc financiar

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bugetul bisericii a suferit pierderi majore
Bugetul bisericii a suferit pierderi majore
Biserica catolică din Franţa a suferit un adevărat "şoc financiar" în 2020 în urma închiderii parţiale sau totale a bisericilor, înregistrând o scădere de până la 40% a resurselor parohiilor sale, a anunţat miercuri Conferinţa Episcopilor din Franţa (CEF), transmite AFP.

"Din cauza celor două carantine, din primăvară şi toamnă, şi în consecinţă a imposibilităţii catolicilor de a participa la slujbă, sunt aproape 90 de milioane de euro care nu au putut fi colectate în diocezele de pe întreg teritoriul", a precizat Conferinţa Episcopilor din Franţa (CEF) cu ocazia prezentării bilanţului său financiar anual.

Închiderea totală sau parţială a locurilor de cult, în timpul perioadelor de carantină a privat biserica de principalele sale surse de venit precum cheta colectată cu prilejul ceremoniilor religioase. Comparativ, finanţele bisericii au înregistrat un uşor recul de 1,6% al resurselor în 2019 şi unul de 0,5% în 2018.

Vatican a HOTĂRÂT! Cum se vor ține slujbele de Crăciun

Pentru a atenua efectele acestei crize, Biserica catolică din Franţa mizează în primul rând pe generozitatea credincioşilor cu prilejul unui apel la donaţii de Crăciun. În plus, Biserica catolică din Franţa a beneficiat de un ajutor de stat în valoare de cinci milioane de euro pentru cei aproximativ 8.000 de salariaţi ai săi.

În acest context, pentru 2021 se întrevăd elementele unei cure de austeritate: raţionalizare, vânzări de active, în special imobiliare, în anumite parohii. Ambroise Laurent, secretarul general adjunct al CEF a evocat în raport şi anularea anumitor proiecte ale parohiilor, în special în sprjinul comunităţilor din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem

pixel