Bolojan a spus când se va decide ce se întâmplă cu prețurile la alimentele de bază

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Bon de casă / Foto: Freepik
Bon de casă / Foto: Freepik
Premierul Ilie Bolojan a deschis dezbaterea privind viitorul plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, subliniind necesitatea unor decizii fundamentate pe date și analize din piață.

Măsura urmează să expire la 1 octombrie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că săptămâna viitoare va fi luată, în cadrul coaliției de guvernare, o decizie privind menținerea sau renunțarea la plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, măsură care urmează să expire la 1 octombrie.

„De la data de întâi ar urma să expire această plafonare şi, la sfârşitul lunii iunie, când s-a prelungit cu încă trei luni de zile, discuţia pe care am avut-o în Guvern la data respectivă a fost că aceasta ar urma să fie ultima prelungire. Asta a fost discuţia pe care am avut-o atunci”, a declarat Bolojan, joi seară, la Euronews România.

El a explicat că intervențiile statului în piață trebuie privite cu prudență, deoarece pot produce efecte secundare nedorite. „Măsura de a interveni în piaţă în general nu este o măsură care rezolvă lucrurile, pentru că orice fel de intervenţii în piaţă generează perturbaţii de tipul în care, dacă limitezi, de exemplu, într-o zonă, un preţ, exact ca la o saltea de apă pe care sari, cei care vor să îşi recupereze adaosul pot să mute pierderile de adaos în creşteri la alte produse”, a spus premierul.

Prioritate: creșterea producției și procesării locale

În opinia sa, soluția reală pentru scăderea prețurilor este susținerea producției și procesării interne. „Pentru a avea preţuri bune, pentru a avea produse de calitate, trebuie susţinută creşterea producţiei agroalimentare în România, trebuie susţinută procesarea, în aşa fel încât să fie mai multe produse româneşti, iar companiile noastre să fie mai competitive, să fie susţinută industria agroalimentară”, a afirmat Bolojan.

Citește și: Analiza Consiliului Concurenței privind prețurile alimentelor în august. Ce alimentre s-au scumpit cel mai mult

El a subliniat și nevoia unei competiții corecte, astfel încât toți producătorii români să aibă acces egal la lanțurile de distribuție și la rafturile supermarketurilor. „Trebuie să ne asigurăm de existenţa unei competiţii corecte şi anume faptul că în supermarketuri, în lanţurile de distribuţie, au acces toţi producătorii români, există un tratament corect pentru toate produsele, iar într-o ţară ca România şi producătorii români sunt promovaţi şi încurajaţi”, a spus premierul.

Decizia, după discuții cu retailerii și analiza pieței

Ilie Bolojan a precizat că decizia de prelungire a plafonării luată la sfârșitul lunii iunie a fost una automată, în condițiile în care noul guvern abia se instalase și nu exista timp pentru evaluări detaliate. „Acum adunăm toate datele din pieţe, vedem care a fost evoluţia, vedem care va fi reacţia marilor distribuitori vizavi de ce estimează dânşii că s-ar întâmpla şi, funcţie de toate aceste date, vom lua o decizie pe care o vom comunica săptămâna viitoare”, a declarat șeful Executivului.

Premierul urmează să discute vineri cu marii retaileri, înainte de reuniunea decisivă a coaliției de guvernare programată pentru săptămâna viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura
Plata POS. Freepik.com
Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați

pixel