Bolt, în centrul unei anchete privind ascunderea veniturilor și neplata TVA

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Evaziune fiscala
Evaziune fiscala
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au efectuat opt percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Arad şi Cluj la domiciliile unor persoane şi sedii de firme în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de transport prin intermediul platformei de ride-sharing Bolt.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară, au fost identificate şi ridicate documente şi înscrisuri, precum şi sumele de 35.400 lei, 4.570 euro, 2.070 USD şi 380 lire sterline.

Descinderile au loc după ce, în octombrie 2024, procurorii au pus sub acuzare administratorul unei firme pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala în formă continuată şi agravantă (35 acte materiale).

În sarcina acestuia s-a reţinut că, în calitate de administrator în fapt al unei societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în perioada ianuarie 2022 - aprilie 2024, a omis înregistrarea în documentele contabile a tuturor operaţiunilor comerciale şi a veniturilor în cuantum total de 14.023.724 lei, inclusiv TVA, realizate în urma prestărilor de servicii de transport prin intermediul platformei Bolt, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 2.946.649 lei, dintre care 1.113.046 lei impozit pe profit şi 1.833.603 lei reprezentând TVA colectată.

Faţă de un inculpat s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 2.946.649 lei, fiind efectiv instituită asupra unor imobile şi autoturisme evaluate la valoarea
totală de 2 600.000 lei şi asupra sumelor de bani identificate/ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel