Boris Johnson. Decizie cu bătaie lungă la început de mandat

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Boris Johnson nu accepta nici un fel de scuze
Boris Johnson nu accepta nici un fel de scuze
Dominic Cummings, controversatul director al campaniei oficiale în favoarea Brexitului din timpul referendumului din iunie 2016, a fost invitat de premierul Boris Johnson să adere echipei sale de consilieri. Între timp, în primul său discurs susținut în fața reședinței de pe Downing Street 10, Johnson a anunțat că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără a invoca "niciun fel de scuze".

Cummings, prea puțin cunoscut marelui public, a jucat un rol consideret decisiv prin decizia de a promova o campanie bazată pe rețelele sociale și pe colectare de date personale, în defavoarea mitingurilor electorale tradiționale. De atunci, aceste metode au fost criticate cu vehemență, mai ales utilizarea de sloganuri false.

Johnson, unul dintre susţinătorii vocali ai Brexitului, a spus că va încheia "un nou acord, un acord mai bun" cu Uniunea Europeană, "bazat pe liber schimb". "Oamenii care pariază împotriva Marii Britanii îşi vor pierde cămăşile de pe ei pentru că vom restabili încrederea în democraţie şi vom îndeplini promisiunile repetate ale parlamentului către popor şi vom ieşi din UE pe 31 octombrie, fără a invoca niciun fel de scuze", a subliniat el.

Fost primar al Londrei şi ministru de externe, Johnson a repetat că dacă acest lucru va trebui să se facă cu preţul unei ieşiri fără acord, atunci ţara lui va fi gata. "Este vital să ne pregătim pentru posibilitatea redusă ca Bruxellesul să refuze să mai negocieze şi să fim forţaţi să ieşim fără acord, nu pentru că vrem acest rezultat ci pentru că este de bun simţ să ne pregătim", a adăugat cel care a fost unul dintre principalii promotori ai votului pro-Brexit înaintea referendumului din iunie 2016.

Citește și Pe stră-străbunicul lui Boris Johnson îl chema Ali Kemal și era turc

El a precizat că, deşi va forma "o mare echipă de femei şi bărbaţi", îşi va asuma personal responsabilitatea pentru schimbarea pe care doreşte să o vadă. De asemenea, el s-a declarat "convins" că ar putea obţine un acord care să nu includă controale la frontiera irlandeză, dar nici "plasa de siguranţă antidemocratică".

"Plasa de siguranţă" sau "backstop" este un mecanism prevăzut de acordul de divorţ încheiat de Theresa May cu Bruxellesul dar respins de trei ori de deputaţii britanici care permite evitarea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi vecina sa Republica Irlanda după Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Freepik.com
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin

pixel