Boris Johnson i-a anunțat pe britanici cât va dura PANDEMIA

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Boris Johnson: A fost un DEZASTRU. Ce a declarat despre Scoția
Boris Johnson: A fost un DEZASTRU. Ce a declarat despre Scoția
Premierul britanic Boris Johnson a recunoscut că guvernul său a făcut greşeli în modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, în cadrul unui interviu televizat difuzat sâmbătă, cu prilejul împlinirii unui an de când a preluat şefia executivului, relateazză dpa.

"Bineînţeles, sunt lucruri pe care nu le facem bine şi învăţăm tot timpul", a declarat Johnson în interviul pentru Sky News. "Trebuie să înveţi din greşeli cât de rapid posibil", a declarat liderul conservator, estimând că partea cea mai rea a crizei sanitare se va termina "până la mijlocul anului viitor".

Marea Britanie a fost cea mai dur lovită ţară din Europa în termeni de număr de cazuri de coronavirus, mulţi experţi prognozând un al doilea val de infectări în această toamnă.

Guvernul lui Boris Johnson a fost aspru criticat pentru modul în care a gestionat criza coronavirusului, mai mulţi experţi catalogând reacţia executivului drept tardivă şi greşită.

Prim-ministrul însuşi a fost spitalizat cu COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, dar între timp s-a restabilit. Înainte de a contracta virusul, el s-a lăudat cu faptul că a strâns mâinile unor pacienţi infectaţi.

Citește și Premierul Boris Johnson spune AJUNGE! Londra a pus gând rău Rusiei

"Nu am înţeles virusul în modul în care ne-am fi dorit în primele câteva săptămâni şi luni", a spus Johnson vineri seară într-un interviu pentru BBC. Capacitatea virusului de a se răspândi asimptomatic de la o persoană la alta a fost subestimată, a observat el.

Întrebat dacă măsurile de izolare au venit prea târziu în Marea Britanie, Johnson s-a limitat doar să spună că existau "întrebări foarte deschise" la care oamenii de ştiinţă trebuiau să răspundă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel