Start pozitiv la Bursa de la București, cu rulaj de peste 9 milioane de lei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa de Valori București a început ședința de joi pe plus, cu majoritatea indicilor în creștere și un rulaj de peste 9 milioane de lei în primele 30 de minute de tranzacționare.

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, cu un rulaj de 9,07 milioane de lei (1,78 milioane de euro), în primele 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,30%, iar indicele BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna un avans de 0,32%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,24%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se aprecia cu 0,07%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor, înregistra o scădere de 0,45%, în timp ce BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o creştere de 0,11%.

Indicele BETAeRO a "câştigat" 0,54%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor erau înregistrate de Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+3,85%), Electromagnetica (+2,31%) şi Romcarbon (+2,01%).

Pe de altă parte, în scădere se aflau acţiunile Evergent Investments (-2,58%), Premier Energy (-2,30%) şi Longshield Investment Group (-1,93%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...


pixel