Brexit. Boris Johnson a schimbat tonul discursului

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Boris Johnson
Boris Johnson
Cel mai important acord comercial pe care Marea Britanie trebuie să îl obţină este cu Uniunea Europeană, afirmă premierul Boris Johnson, în contextul în care Administraţia Donald Trump insistă pentru un tratat cu Londra post-Brexit.

”Cel mai important acord pe care trebuie să îl elaborăm este un tratat comercial cu prietenii şi partenerii noştri de peste Canalul Mânecii", a declarat Boris Johnson, citat de postul Sky News şi de agenţia Reuters.

"Din experienţa mea, americanii sunt într-adevăr negociatori foarte duri şi vom realiza un acord major cu ei, care va deschide oportunităţi pentru companii, în special pentru firmele din SUA specializate în servicii. Va fi o sarcină dură, dar vom reuşi", a precizat Boris Johnson.

Paradoxul german: Economia încetinește dar se înmulțesc locurile de muncă

Noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

John Bolton, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui american Donald Trump, a declarat luni că Statele Unite vor susţine producerea unui Brexit fără acord şi vor facilita semnarea rapidă a unui acord comercial bilateral.

Washingtonul şi Londra elaborează un acord comercial "substanţial", care până acum nu era posibil din cauza apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, a declarat la sfârşitul lunii iulie preşedintele SUA, Donald Trump, după o conversaţie prin telefon cu noul premier britanic, Boris Johnson.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțele au clarificat
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei

pixel