Brexit. Londra pusă în încurcătură de poziția Uniunii Europene

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Condițiile ridicate de UE sunt foarte clare
Condițiile ridicate de UE sunt foarte clare
Uniunea Europeană va accepta cererea guvernului de la Londra pentru o amânare a Brexit-ului, însă numai până la data de 22 mai şi numai dacă parlamentul britanic votează săptămâna viitoare acordul deja convenit privind retragerea Regatului Unit din UE, dar respins deja de două ori de Camera Comunelor, se arată în proiectul concluziilor summitului european aflat în desfăşurare joi la Bruxelles.

''Uniunea Europeană se angajează să accepte, înaintea datei de 29 martie 2019, o prelungire până pe 22 mai, cu condiţia ca Acordul de Retragere să fie aprobat de Camera Comunelor săptămâna viitoare'', menţionează documentul citat.

''Dat fiind că Regatul Unit nu intenţionează să organizeze alegeri pentru Parlamentul European, nicio prelungire nu este posibilă dincolo de această dată'', se argumentează în textul care este discutat în continuare de liderii europeni şi ar mai putea suferi modificări.

Regret personal

"Sunt aici să discut cu ceilalţi lideri cererea noastră pentru o scurtă amânare a aplicării Articolului 50 până la sfârşitul lui iunie", a declarat premierul Marii Britanii, Theresa May, la sosirea la Bruxelles, subliind că întârzierea reprezintă "un motiv de regret personal pentru mine. Dar o extindere scurtă va da parlamentului timpul necesar să facă o alegere finală care să respecte rezultatul referendumului", a adăugat șefa Guvernului de la Londra.

Citește și Trump momește Marea Britanie să plece din UE

Potrivit spuselor sale, ”ceea ce contează este să recunoaştem că Brexitul este decizia poporului britanic. Trebuie să respectăm acest lucru. Ne aflăm la aproape trei ani de la votul original. A venit timpul ca parlamentul să decidă. O amânare scurtă ne dă oportunitatea de a decide să părăsim Uniunea Europeană respectând rezultatul referendumului. Şi sper sincer că acest lucru se va întâmpla cu un acord negociat", a adăugat May.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel