Bugetul pentru anul 2023, adoptat. Nicolae Ciucă: Vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj după ce Parlamentul a votat bugetul pentru anul 2023. 

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, proiectul bugetului de stat pe 2023. S-au înregistrat 251 voturi ''pentru'', 115 ''împotrivă'' şi trei abţineri.  Premierul Nicolae Ciucă a afirmat miercuri, după adoptarea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe anul 2023, că acesta este unul realist şi echilibrat.

"Vă mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să reuşim să avem bugetul aprobat. Este pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili. Vă doresc succes în continuare şi sărbători fericite tuturor", a spus Ciucă.

De asemenea, plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, şi proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023. S-au înregistrat 279 voturi "pentru", 121 "contra" şi 2 abţineri. 

***

Principiile de bază ale proiectului de Buget pentru 2023 sunt transparenţa, evitarea risipei banului public, reconsiderarea priorităţilor de finanţare în acord cu noile provocări europene, a declarat, marţi, ministru Finanţelor, Adrian Câciu, în Plenul Parlamentului, la dezbaterea asupra proiectului Legii Bugetului pentru 2023.

"Bugetul anului 2023 a fost conceput într-un mod echilibrat, realist şi coerent, cu importante fonduri direcţionate către susţinerea investiţiilor, concomitent cu sprijinirea grupurilor vulnerabile afectate de suita crizelor actuale. Principiile de bază ale acestui proiect sunt transparenţa, evitarea risipei banului public, reconsiderarea priorităţilor de finanţare în acord cu noile provocări europene, accelerarea oportunităţii de utilizare fondurilor europene din Cadrul Financiar 2021 - 2027 şi a celor alocate reformelor finanţate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, pentru creşterea rezilienţei economiei româneşti, în condiţiile în care nu avem de-a face cu fenomene conjuncturale, ci cu tendinţe de bază, structurale, în consonanţă cu ceea ce se petrece în Uniunea Europeană şi pe tot globul", a spus Adrian Câciu.

El a reiterat că proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 2,8% prevăzută pentru anul 2023. Bugetul a fost construit având în vedere un PIB de 1.552,1 miliarde de lei, o inflaţie medie anuală de 9,6%, venituri ale bugetului general consolidat de 539,6 miliarde de lei, cu o pondere a veniturilor totale în PIB de 34,8%, cheltuieli ale bugetului general consolidat de 607,9 miliarde de lei.

Deficitul public va fi în valoare nominală de 68,2 miliarde de lei, în scădere de la 80 de miliarde de lei în 2022, sau de 4,4% din PIB în termeni cash şi ESA, de la 5,7% din PIB în 2022, respectiv 6,2% PIB în termeni ESA.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Foto: Pexels.com
La granița dintre Polonia și Belarus spiritele sunt foarte încinse
Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Tot mai multe firme pun lacătul pe uşă

Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...

Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
Kim Jong Un / FOTO: KCNA
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...


pixel