Bulgaria refuză avioanele F-16. Decizia președintelui țării

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Președintele a fost categoric în decizia lui
Președintele a fost categoric în decizia lui
Preşedintele bulgar Rumen Radev a respins prin veto marţi ratificarea contractelor asupra unei legi controversate de achiziţionare a opt avioane de luptă americane F-16 Block 70, adoptată de Adunarea Naţională vineri, citând un preţ prea mare, o lipsă de echipament şi un deficit bugetar în creştere, relatează presa internațională.

"În calitate de şef de stat şi comandant suprem al forţelor armate ale Republicii Bulgaria, nu pot rămâne indiferent faţă de procesele de modernizare a armatei bulgare", a explicat Radev într-un comunicat pe website-ul Preşedinţiei. Potrivit precizărilor sale, discuţiile din Adunarea Naţională legate de proiectului de lege pentru ratificare au demonstrat că nu s-a ajuns la un consens public asupra parametrilor acordului.

Parlamentul ar fi trebuit să citească şi să voteze proiectul de lege în conformitate cu Constituţia ţării, şi anume de două ori, în timpul unor sesiuni diferite. În schimb, proiectul de lege cu care a fost ratificat un astfel de acord important a fost adoptat pe o "cale rapidă", a notat Radev, arătând că, astfel, au rămas neclare aspecte importante, precum preţul, garanţiile, termenele de livrare, penalităţile şi indemnizaţiile.

"Bulgaria are nevoie de avioane cu capabilităţi multifuncţionale", cu "un pachet complet de arme, echipamente şi instruire" a piloţilor, a subliniat şeful statului, estimând că aceste condiţii nu sunt îndeplinite pentru acest contract, cel mai important încheiat de Sofia în probleme militare de la sfârşitul comunismului.

Citește și Milioane de bulgari au fost furați. Cine și ce le-a luat

Alegerea modelului F-16 a fost puternic criticată de opoziţie, care a considerat mai competitivă oferta de avioane suedeze Gripen, pentru zece aparate. În plus faţă de un preţ unitar mai mare faţă de cel oferit de alte ţări, contractul cu producătorul american necesită plata sumei totale până în septembrie, împingând astfel deficitul public pe 2019 de la 0,5% la 2,1%. Avioanele ar urma să fie livrate până la începutul anului 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Freepik.com
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin

pixel