Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de luni
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa de Valori Bucureşti
Bursa de Valori Bucureşti
Început bun de săptămână pentru Bursa de Valori Bucureşti.

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor efectuate la 30 de minute de la deschidere s-a cifrat la 1,7 milioane lei (349.735 euro).

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, a înregistrat o creştere de 0,17%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,19%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,20%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o apreciere de 0,31%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în creştere cu 0,16%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o apreciere de 0,10%.

Cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Dafora (6,45%), Electroargeş (6,04%) şi Impact (4,72%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile companiilor Alro (-2,53%), Rompetrol Well Services (-1,68%) şi Şantierul Naval Orşova (-1,20%). 

 

Klaus Iohannis: Bursa de Valori Bucureşti merită toată aprecierea, pentru că a rămas o arenă a echilibrului

 

Bursa de Valori Bucureşti merită toată aprecierea, pentru că a rămas o arenă a echilibrului, a creşterii continue, o comunitate atractivă atât pentru investitori, cât şi pentru companiile interesate de finanţare, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, transmis la evenimentul aniversar prin care BVB sărbătoreşte 140 de ani de la înfiinţare.

"Deşi continuă să genereze incertitudine, crizele din ultimii ani par să fi stimulat şi ample procese de transformare, care pot prefigura o adevărată revoluţie a sistemelor şi instrumentelor financiare. Era digitală a crescut semnificativ mobilitatea capitalurilor şi diversificarea instrumentelor pieţelor financiare, iar bursele de valori pot deveni, în această privinţă, adevăraţi creatori de tendinţe. În vremuri de criză apar inevitabil şi diverse comportamente neloiale şi speculative, care îşi fac simţită prezenţa inclusiv pe pieţele bursiere. Şi sub acest aspect, Bursa de Valori Bucureşti merită toată aprecierea, pentru că a rămas o arenă a echilibrului, a creşterii continue, o comunitate atractivă atât pentru investitori, cât şi pentru companiile interesate de finanţare", susţine Klaus Iohannis, în mesajul citit de Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial, Departamentul Politici Economice şi Sociale.

Klaus Iohannis menţionează că aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea Bursei din Bucureşti are loc într-un context în care, în arhitectura financiară a României, piaţa de capital devine tot mai importantă, iar Bursa de Valori Bucureşti reprezintă instituţia de referinţă.

"Am acordat cu încredere Înaltul Patronaj acestui eveniment aniversar, în semn de apreciere a valorii unei instituţii istorice, dar mai ales ca recunoaştere a rolului actual al Bursei de Valori în modernizarea şi dezvoltarea economiei României. Salut prezenţa la acest eveniment a reprezentanţilor federaţiilor europene şi euro-asiatice ale burselor de valori, alături de reprezentanţii burselor de valori din regiune. Este o dovadă de apreciere a importanţei Bursei de Valori Bucureşti în plan regional şi a performanţelor pieţei de capital româneşti. Sunt convins că relaţiile cu bursele din regiune au creat, de-a lungul timpului, premisele unor parteneriate solide pentru schimburi de bune practici în beneficiul economiilor noastre", arată Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, 140 de ani nu înseamnă doar istorie şi tradiţie pentru Bursa de Valori, ci înseamnă şi responsabilitate pentru viitor, înseamnă a lua trecutul, cu experienţele şi lecţiile sale, şi a-l pune în slujba generaţiilor următoare.

"Istoria îndelungată a Bursei de Valori a fost întreruptă, din păcate, în acele decenii în care comunismul a anihilat brutal economia de piaţă şi principiile acesteia. Reînfiinţarea Bursei de Valori însă, în anul 1995, a coincis cu începuturile sinuoase ale tranziţiei la economia de piaţă în România. Astăzi, după aproape 30 de ani de istorie recentă, după reforme şi progrese importante, Bursa de Valori Bucureşti este instituţia reprezentativă a pieţei noastre de capital. Eforturile şi activitatea Bursei, dar şi performanţele companiilor listate au făcut ca România să beneficieze, din anul 2019, de statutul de piaţă emergentă. Această recunoaştere este expresia încrederii din partea companiilor de rating şi a instituţiilor pieţelor de capital. Prin dezvoltarea şi adaptarea permanentă la tendinţele în domeniu, Bursa de Valori Bucureşti dispune astăzi de expertiză competitivă şi mijloace moderne, care atrag un număr tot mai important de investitori, de aproape 2,5 ori mai mare în prezent decât în anul 2019", susţine Klaus Iohannis în mesajul său.

Potrivit şefului statului, portofoliul consistent de aproape 400 de societăţi listate, dar şi spectrul larg al domeniilor de interes, precum sectorul financiar, agribusiness, energie sau sănătate au transformat Bursa de Valori Bucureşti într-o alternativă consistentă de finanţare, complementară în raport cu sistemul bancar.

"În ciuda contextului global şi a incertitudinilor actuale, România a înregistrat o creştere economică semnificativă în acest an şi a beneficiat de avansul investiţiilor străine directe, dar şi de stabilitatea cursului monedei naţionale, într-un mediu totuşi puternic inflaţionist. Am convingerea că sprijinul destinat companiilor româneşti prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv pentru facilitarea listării la bursă, va genera noi oportunităţi şi va atrage noi investitori. Dincolo de multiplele avantaje competitive care pot fi fructificate, finanţarea companiilor prin piaţa de capital confirmă, de fapt, maturitatea capitalismului românesc. Vă îndemn, pe această cale, să priviţi spre piaţa de capital românească, spre Bursa de Valori Bucureşti, cu întreaga atenţie şi maxim interes de investiţii!", a transmis Klaus Iohannis.

Potrivit mesajului, evoluţiile legislative recente, în direcţia simplificării şi facilitării accesului la tranzacţionare, vor avea cu certitudine un impact pozitiv important asupra pieţei de capital din România.

Pe de altă parte, un nivel ridicat de educaţie economică şi financiară va continua să reprezinte o condiţie esenţială pentru dezvoltarea pieţei, pentru valorificarea cât mai bună a potenţialului existent.

"Tocmai de aceea am decis să susţin, începând cu acest an, un amplu proiect dedicat promovării educaţiei financiare. Sunt convins că o creştere accelerată a nivelului de educaţie financiară în România trebuie să reprezinte un efort comun al industriei financiar-bancare, al mediului academic, dar şi al autorităţilor de profil. Felicit Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru implicare şi invit şi Bursa de Valori Bucureşti să se alăture acestui demers prin noi proiecte, cât mai ambiţioase. Am convingerea că dispuneţi astăzi de toate mijloacele şi instrumentele pentru a deveni un vector important al educaţiei financiare a tinerei generaţii. Un investitor educat înseamnă un investitor responsabil, iar pentru piaţa de capital înseamnă predictibilitate şi creştere sustenabilă. Felicit încă o dată Bursa de Valori Bucureşti, pentru contribuţia pe care o are la dezvoltarea sistemului financiar românesc", a mai arătat Klaus Iohannis.

În final, Cosmin Marinescu i-a oferit preşedintelui BVB, Radu Hanga, diploma privind înaltul patronaj al preşedintelui României, prin care sunt recunoscute meritele şi este încurajată dezvoltarea viitoare a Bursei de Valori Bucureşti.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cele mai mari companii listate la bursa din Germania

Clasamentul celor mai mari capitalizări de la bursa...

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...


pixel