Bursa de Valori Bucureşti a închis în ușoară scădere şedinţa de miercuri

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Cele mai bune evoluții, pe segmentul bancar
Cele mai bune evoluții, pe segmentul bancar
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de miercuri, indicele principal BET consemnând o depreciere cu 0,09%, până la 12.446,02 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,04%.

Rulajul înregistrat miercuri la BVB a totalizat 18,67 milioane de lei (3,78 milioane de euro), din care 14,58 milioane lei (2,95 milioane de euro) au reprezentat tranzacţiile cu acţiuni.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,04%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a fost a avut o apreciere cu 0,06%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa cu un recul de 0,03%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,30%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus, cu 0,75%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 4,3 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 3,02 milioane de lei, şi de cele ale BRD-Groupe Societe Generale, cu 876.592,46 lei

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupului Industrial Electrocontact (+13,33%), Comelf (+11,65%) şi Bermas (+5,26%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Promateris (-7,62%), Altur (-5,66%) şi Romcab (-5,41%). 

Citește și Tranzacţii de peste trei miliarde de lei, marţi, la BVB. Bursa a închis pe verde

Tranzacţiile încheiate marţi la Bursa de Valori Bucureşti au totalizat 3,08 miliarde de lei (624,42 milioane de euro), din care 3,05 miliarde de lei (618,51 milioane de euro) au reprezentat tranzacţiile cu obligaţiuni, iar cea mai mare valoare a fost consemnată cu obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...


pixel