Burse școlare 2019-2020. Până la ce sume pot urca

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Elevii beneficiază de mai multe tipuri de burse
Elevii beneficiază de mai multe tipuri de burse
Începând cu acest an, Legea 38/2019 spune că Guvernul trebuie să stabilească, prin hotărâre, cuantumul minim al tuturor burselor primite de elevi, respectiv bursa de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social. 

Aceeași prevedere stabilește și faptul că bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Guvernul are pe masă și proiectul pentru bursele elevilor pentru noul an școlar 2019-2020.

Autoritățile au decis să păstreze același cuantum la toate bursele la care elevii au dreptul.

"În anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019", scrie în documentul Guvernului.

Românii cheltuiesc cel puțin 2000 de lei cu ocazia începutului de an școlar

Însă, autoritățile locale pot lua decizia majorării burselor primite de elevi în anul școlar 2019-2020, în funcție de bugetele pe care le au la dispoziție.

Așadar, executivul a decis păstrarea cuantumului burselor, deoarece proiectul de buget pentru acest an era deja finalizat la momentul apariției Legii nr. 38/2019, iar o creștere a valorii burselor ar fi dus la reducerea numărului acestora.

De pildă, bursele elevilor din Sectorul 1 au fost pentru performanță de 600 lei/lună/elev, iar cuantumul burselor de merit, de studiu și de ajutor social a fost de 300 lei/lună/elev.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr

pixel