Bursele europene au început anul în depresie

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Principalele burse europene au deschis, miercuri, în scădere puternică prima lor ședință de tranzacționare din 2019, trend influențat de piețele asiatice, penalizate de noile îngrijorări legate de economia chineză.

La Paris, indicele CAC 40 a pierdut 2,46%, la Frankfurt, Dax a cedat 1,39%, iar la Londra, FTSE a afișat un recul de 1,77%. În același timp, indicele EuroStoxx 50 la zonei euro a abandonat 1,98%, FTSEEurofirst 300 a scăzut cu 1,54%, iar Stoxx 600 cu 1,59%.

Bursele europene au suferit deprecieri substanțiale în 2018, cele mai afectate fiind Londra (-12,48%) și Frankfurt (-18,26%), performanțe negative care nu au mai fost înregistrate din 2011.

Citește și Panică pe Wall Street. Săptămână dureroasă pentru bursa americană

Temerile privin economia mondială nu vor dispărea nici în 2019. Activitatea manufacturieră chineză s-a contractat în decembrie, pentru prima dată în ultimele 18 luni, potrivit rezultatelor publicate miercuri de Caixin/Markit. Ancheta subliniază dificultățile cu care se confrună a doua economie a lumii pe fondul conflictului comercial dintre Beijing și Washington.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel