Câți români și-au tocat nervii în aeroporturi în 2018

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Aeroport
Aeroport
Peste 83.000 de pasageri ai aeroporturilor din România au avut parte în 201de zboruri întârziate, anulate sau supra-rezervate, în timp ce numărul pasagerilor afectați la nivel global este de peste 10 milioane de persoane, se arată într-un studiu elaborat de Air Help, companie specializată în obținerea de compensații pentru pasageri din partea companiilor aeriene.

"Anul 2018 va intra în istorie ca anul care a provocat la maximum industria aeriană. Evenimentele neprevăzute au arătat că sunt o mulţime de lucruri de rezolvat şi este un drum lung de străbătut până când companiile aeriene vor face o prioritate din legea pasagerilor. Am văzut o creştere mare în ceea ce priveşte numărul cererilor pentru compensaţii ", spune Laura Kauczynski, expert în drepturile pasagerilor.

Potrivit Air Help, îndeosebi vara anului trecut a adus perturbări ale traficului aerian, mai ales pentru pasagerii care au călătorit din România pentru destinaţii clasice de vară, mai exact, locuri însorite, vacanţe la plajă. Conform studiului, punctualitatea pe aeroporturile din România în decursul anului trecut a fost de 79%.

Citește și:

Topul țărilor cu cele mai multe întârziei ale avioanelor

La nivel global, aproape fiecare al 5-lea zbor a fost afectat de un astfel de eveniment, unul dintre motivele principale ale acestor probleme fiind grevele personalului companiilor aeriene. Creşterea semnificativă a numărului de pasageri a pus, de asemenea, o presiune suplimentară pe aeroporturi, acestea din urmă fiind nevoite să se confrunte cu un trafic de pasageri la limita capacităţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel