Ședință la Guvern: când vom plăti cu euro în loc de lei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
O nouă reuniune a Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro a avut loc miercuri la Palatul Victoria, cu participarea preşedintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi guvernatorului Băncii Naţionale  a României, Mugur Isărescu.

Prof.univ.dr. Aura Socol a prezentat Raportul de fundamentare, document structurat pe două paliere și alcătuit din șapte capitole. În raport se analizează în detaliu modul în care funcționează zona euro, cum poate influența acest lucru intrarea României în zona euro și gradul de pregătire al economiei românești pentru implementarea acestui obiectiv.

În ceea ce privește gradul de pregătire a economiei românești pentru intrarea în zona euro, rezultatele cercetării arată că România a făcut multe progrese din perspectiva convergenţei. Aura Socol a prezentat trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergență reală și structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, în funcţie de două rate de creştere medii anuale:

  • O rată de creștere de 4%, plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000-2017 şi
  • O rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România îşi va îmbunătăţi contribuţia factorilor de producţie la creşterea potenţială şi că va implementa reforme structurale favorabile creşterii economice

În cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creștere de 5%. În scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE19(nivel cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din Raport), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.

Pe parcursul  dezbaterilor membrii Comisiei Naţionale au subliniat calitatea ştiinţifică a Raportului de fundamentare, dar şi faptul că perioada de până la adoptarea monedei euro va trebui să reprezinte o perioadă  intensă de reforme, de dezvoltare şi modernizare pentru a se atinge pragurile de convergenţă reală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel