Cum vor arăta noile tramvaie din Capitală care vor fi livrate de Astra Arad

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, valoarea acestuia fiind de circa 200 de milioane de euro.

"Este vorba despre un contract cu valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni. Sunt bucuros pentru că facem un pas înainte în modernizarea transportului public, segmentul de tramvaie este de departe cel mai rămas în urmă. Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, adică în august 2022, urmând ca, începând de la acel moment al livrării prototipului, să fie furnizate patru tramvaie în fiecare lună", a afirmat Nicuşor Dan, marţi, într-o declaraţie de presă.

Citește și: Grevă la METROU. STB folosește tot parcul de vehicule

El a spus că sunt tramvaie mari, cu lungimea de 36 de metri, potrivite pentru Capitală.

"Un cuvânt despre fosta administraţie, dacă nu s-ar fi încăpăţânat să insiste să dea în mod nelegal acest contract unei firme turceşti şi ştiţi că s-a pronunţat şi CNSC-ul, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti, am fi avut aceste tramvaie începând cu vara anului 2020", a adăugat Nicuşor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern

pixel