Carduri sociale 250 lei. Începe alimentarea cu a doua tranşă de bani. Programul ar putea fi prelungit până în 2026

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Veşti foarte bune pentru beneficiarii cardurilor sociale de 250 de lei. 

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a venit cu informaţii de ultimă oră despre cardurile sociale de 250 de lei. Iar veştile sunt foarte bune pentru beneficiari. Prima dintre ele este aceea că începe alimentarea acestora cu a doua tranşă de bani, iar a doua este aceea că programul ar putea fi prelungit până în 2026. 

"La această oră noi am virat deja unităţilor emitente banii necesari pentru plata tranşei a doua şi, desigur, începând de astăzi sau cel târziu luni banii urmează să intre pe cardurile beneficiarilor de vouchere sociale şi, în felul acesta, cei care au fost pe listele de beneficiari au viraţi banii şi pot să îi folosească pentru produsele alimentare.

Mai este şi cea de-a doua categorie, a celor nou intraţi în drepturi. Aceştia sunt în număr de 91.000 şi pentru ei va trebui să parcurgem toate cele trei etape de emitere, distribuţie şi încărcare a cardurilor, dar cel mai târziu în prima parte a lunii septembrie vom vira banii şi pentru această categorie de beneficiari", a declarat, vineri, la Antena 3, Marcel Boloş. 

Întrebat despre ideea ca aceste carduri să fie acordate până în anul 2026, ministrul a răspuns: "Într-adevăr, suntem în discuţii cu Comisia Europeană şi sperăm să putem da în curând această veste pentru beneficiarii voucherelor sociale, pentru o parte din această categorie de beneficiari să putem onora până în 2026-2027, când se termină perioada de programare aceste drepturi fiind un sprijin aşteptat de marea parte dintre beneficiari şi un ajutor într-o perioadă complicată de criză". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Instalații gaze / sursa foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...


pixel