Care pensii vor fi văduvite de indexarea anuală

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Taloane de pensie
Taloane de pensie
Unele pensii trebuie să se indexeze anual însă în acest an o serie dintre acestea nu vor fi majorate cu rata inflației.

Astfel pensiile de serviciu ale unor categorii de salariați, printre care și cei din aviația civilă sau grefierii, cât și cele ale militarilor și polițiștilor nu vor fi actualizate, în 2021, cu rata medie anuală a inflației, stabilește un proiect de ordonanță ce va fi discutat în ședința de azi a Guvernului.

Guvernul va adopta ordonanța de urgență în timpul ședinței de azi, ordonanță care reglementează mai multe măsuri fiscal-bugetare.

Citește și: Pensii. Vechime în muncă. Perioadele luate în calcul

Vizate de amânare vor fi, potrivit proiectului, pensiile de serviciu stabilite pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pentru cel auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, pentru funcționarii publici parlamentari, pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României, pentru cei ai Curţii de Conturi, pensiile pentru limită de vârstă stabilite pentru deputați și senatori, dar și pensiile militare de stat, scrie avocatnet.ro

„Prin derogare de la art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile militare de stat stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei”, se menționează în proiectul de ordonanță de urgență ce va fi discutat azi în Guvern.

MApN a confirmat într-un comunicat că pensiile militarilor nu vor fi indexate în acest an.

Însă în timp ce Guvernul amâna indexarea pensiilor până în ianuarie 2022, MApN menționează că data până la care se amână indexarea este 1 septembrie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...


pixel