Cât timp poate beneficia de asistență medicală cel care a rămas fără job

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Asistentele medicale intră la rândul lor în grevă în Regatul Unit, confruntat cu o criză socială istorică
Asistentele medicale intră la rândul lor în grevă în Regatul Unit, confruntat cu o criză socială istorică
Un aspect mai puțin cunoscut de români este faptul că pot beneficia de asistență medicală pentru o perioadă de timp chiar și după își pierd locul de muncă.

Astfel, conform Legii sănătății salariații își mențin calitatea de asigurat încă trei luni de la data încetării raporturilor de muncă, însă în spațiul public sunt mai multe discuții care indică faptul că această prevedere legală este doar pe hârtie, iar la circa de o lună de la terminarea relațiilor de muncă, angajații nu mai apar ca fiind asigurați. Pentru a afla dacă s-a schimbat ceva în legislația secundară, am solicitat un punct de vedere Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

La art. 267 din Legea 95/2006 se spune că "pentru persoanele care realizează venituri [din salarii și asimilate salariilor], calitatea de asigurat încetează în termen de 3 luni de la data încetării raporturilor de muncă/serviciu". 

"În aceste trei luni, persoanele asigurate beneficiază de întregul pachet de servicii medicale decontate de CNAS. Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, cardul național de asigurări sociale de sănătate, documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate a instrumentului electronic pus la dispoziție de CNAS, adeverința de asigurat cu o valabilitate de 3 luni, pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național sau adeverința de asigurat eliberată de casa de asigurări la care este înscris asiguratul în condițiile normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat", spune Cana Națională de Sănătate citată de Avocatnet.

În situația în care apar ca neasigurați mai devreme de aceste trei luni ca fiind neasigurați, CNAS recomandă foștilor salariați să se adreseze casei de asigurări de care aparține pentru clarificarea situației sale.

"În cazul în care o persoană asigurată constată ca apare drept neasigurată înaintea termenului respectiv se poate adresa casei de asigurări de sănătate în evidența căreia se află pentru clarificarea situației sale. În cazul în care un furnizor de servicii medicale aflat în contract cu o casă de asigurări de sănătate nu respectă actele normative în vigoare, refuză nejustificat acordarea serviciilor medicale sau încasează de la persoanele asigurate sume de bani în afara prevederilor legale, acestea pot sesiza casa de asigurări de sănătate cu care furnizorul respectiv se află în relații contractuale", spun reprezentanții CNAS.

Astfel, în situația în care un fost salariat necesită îngrijiri medicale (în afara urgențelor medico-chirurgicale, care se acordă fără a fi necesară dovada asigurării în sistemul de sănătate) și apare ca fiind neasigurat, deși se află în interiorul perioadei de trei luni de la încetarea contractului de muncă, se poate adresa casei de asigurări de sănătate pentru a obține dovada că încă este asigurat.

Citește și: CNAS, anunţ pentru seniori: Ajutorul de 700 lei nu afectează plafonul de compensare a prețului medicamentelor

Ajutorul financiar acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a prețului medicamentelor. Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei prin punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență nr.74/02.06.2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială și nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripțiilor medicale.

Reamintim că în scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022 pensionarii cu venituri din pensii și indemnizații sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună.

Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel