Câte locuri de muncă vor fi înlocuite de inteligenţa artificială în acest an

Autor: Vlad Roibu
Data publicării:
Este primul birou deschis în afara SUA
Este primul birou deschis în afara SUA
Odată ce OpenAI a lansat ChatGPT în noiembrie, anul trecut, platforma care a inițiat cel mai controversat tip de inteligență artificială, lucrurile au început să se schimbe și pe piața muncii la nivel internațional.

Susținut de Microsoft, ChatGPT poate oferi răspunsuri asemănătoare cu cele umane la anumite întrebări și poate genera în câteva minute eseuri, discursuri și chiar rețete de toate felurile.

Alți giganți din domeniul tehnologiei se grăbesc să își lanseze propriile sisteme, Google care a lansat Bard în martie.

Deși nu sunt perfecte, astfel de sisteme sunt antrenate pe imensa baze de date a internetului unde dispun de o cantitate de informații imposibil de gestionat chiar și pentru o echipă de oameni.

Câte locuri vor fi schimbate cu A.I. și în ce domenii

Un raport al Goldman Sachs arăta, la începutul acestui an, că inteligența artificială ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă.

Înlocuirile locurilor de muncă cu A.I.-ul nu sunt egale în fiecare domeniu. Potrivit raportului, 46% din sarcinile din domeniul administrativ și 44% din cele din profesiile juridice ar putea fi automatizate dar numai 6% în construcții și 4% în domeniul întreținerii.

Raportul subliniază, de asemenea, că introducerea inteligenței artificiale ar putea stimula productivitatea și creșterea economică și ar putea crea noi locuri de muncă.

Unele mari companii au luat deja măsuri în această direcție.

Luna trecută, IKEA a declarat că, începând cu 2021, a recalificat 8.500 de angajați care lucrau în centrele sale de apeluri ca și consilieri de design.

Gigantul din piața de mobilă spune că 47% dintre apelurile clienților sunt acum gestionate de un AI numit Billie. Deși IKEA nu vede nicio pierdere de locuri de muncă ca urmare a utilizării AI, astfel de evoluții îi îngrijorează pe mulți oameni.

Un sondaj recent realizat de Boston Consulting Group (BCG), care a intervievat 12.000 de lucrători din întreaga lume, a arătat că o treime dintre aceștia sunt îngrijorați că vor fi înlocuiți la locul de muncă de către A.I., personalul din prima linie fiind mai îngrijorat decât managerii, arată BBC.

Jessica Apotheker de la BCG spune că acest lucru se datorează parțial fricii de necunoscut. "Când ne uităm la lideri și manageri, avem peste 80% dintre ei care folosesc AI cel puțin săptămânal. Când te uiți la personalul din prima linie, acest număr scade la 20%, astfel încât, odată cu lipsa de familiaritate cu tehnologia, vine și mult mai multă anxietate și îngrijorare cu privire la rezultatele pentru aceștia", a declarat aceasta.

Totuși, tabloidul german Bild, cel mai bine vândut ziar din Europa, a anunțat un program de reducere a costurilor în valoare de 100 de milioane de euro, care va duce la aproximativ 200 de concedieri, și a avertizat personalul că se așteaptă să facă și alte reduceri editoriale datorită "oportunităților oferite de inteligența artificială", scrie The Guardian.

"Inteligența artificială poate eficientiza fluxurile de lucru în afaceri, poate automatiza sarcinile de rutină și poate da naștere unei noi generații de aplicații. Tehnologia va ajuta oamenii de știință să dezvolte mai repede medicamente și să accelereze dezvoltarea codurilor necesare la implementarea software, printre altele", scrie Kash Rangan, analist de software din SUA în cadrul Goldman Sachs Research, în raportul acestora de la începutul anului.

Citește și: Roboții cu inteligență artificială au afirmat la conferința ONU că ar putea conduce lumea 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel