CCR ar putea rămâne fără bonusul de final de mandat. Ce prevede noua propunere

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Curtea Constituțională
Curtea Constituțională
Judecătorii CCR ar putea rămâne fără indemnizația de plecare. La Senat a fost depusă o propunere legislativă de eliminare a beneficiului special.

O propunere legislativă transmisă în procedură de urgență către Parlament vizează eliminarea unui beneficiu considerat privilegiu pentru judecătorii Curții Constituționale a României (CCR). Este vorba despre abrogarea alineatului (5) al articolului 71 din Legea nr. 47/1992, care prevede acordarea unei indemnizații compensatorii echivalente cu 6 luni de activitate pentru judecătorii CCR la final de mandat sau în caz de încetare din motive de sănătate.

Potrivit expunerii de motive, acest tip de indemnizație este în prezent nejustificat din punct de vedere fiscal și inechitabil față de restul sistemului public, mai ales în contextul în care alte categorii de angajați nu mai beneficiază de astfel de compensații. Măsura vine în condițiile în care Guvernul și-a asumat reducerea deficitului bugetar excesiv până în 2030, iar prin ordonanțele bugetare în vigoare sunt deja interzise ajutoarele la ieșirea din funcție în sectorul de stat.

Judecătorii CCR beneficiază deja de pensii speciale și alte venituri cumulate

Inițiatorii subliniază că judecătorii CCR beneficiază oricum de pensii de serviciu consistente, care pot fi cumulate cu alte venituri ulterioare și care intră în plată imediat după încetarea mandatului, fără limită de vârstă. În plus, unii dintre aceștia mai primesc și alte drepturi aferente funcțiilor deținute anterior – cum ar fi indemnizații pentru limită de vârstă acordate foștilor parlamentari.

„Scopul acestor indemnizații speciale este deja atins prin pensia de serviciu. Menținerea plății de 6 luni la plecare nu este justificată și încalcă principiul echității între categorii de bugetari”, se arată în documentul transmis Parlamentului.

Plățile către foștii judecători perturbă planificarea bugetară

Un exemplu concret oferit de Guvern este cel al judecătorilor Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga, pentru care, în iulie 2025, aplicarea articolului actual ar presupune o cheltuială de aproximativ 180.000 lei pentru fiecare, adică un total de circa 540.000 lei suportat de la bugetul de stat. Aceste sume nu au fost prevăzute în bugetul Curții Constituționale pe anul în curs, iar acoperirea lor necesită realocări care pot afecta alte programe instituționale.

Guvernul invocă echitatea și nevoia de consolidare bugetară

Documentul subliniază că eliminarea acestui beneficiu „iese în întâmpinarea eforturilor naționale de echilibrare bugetară” și răspunde solicitărilor societății privind o gestionare justă a fondurilor publice.

„Este firesc ca instituția care apără Constituția să fie un model de echitate și responsabilitate fiscală”, se arată în concluzia expunerii de motive.

Propunerea va intra în dezbaterea Parlamentului în procedură de urgență, tocmai pentru a fi pusă rapid în acord cu politica bugetară și cu angajamentele asumate de România în fața Uniunii Europene privind reducerea deficitului public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tanczos Barna, Ilie Bolojan și Cseke Attila
Agenția Fitch Ratings
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Curtea Constituțională
Muncitor
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor
Muncitori în fața unui panou de comandă / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Fermieri / Foto: Freepik
Antifraudă
Urmările unei furtuni violente
Judecătorie / Foto: Freepik
TVA / Grafică: DCBusiness
Dragoș Pâslaru
Contor pentru energie electrică
Chris Țurlică, fondatorul MaintainX
Ilie Bolojan în Parlament / Foto: George Călin / Inquam Photos

Moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament

Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul...

ANRE
Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
Banca Națională a României

pixel