Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, sumele vor fi acordate astfel: 145,1 milioane de euro Belgiei şi 585,1 milioane de euro Croaţiei sub formă de granturi şi împrumuturi, 20,9 milioane euro către Cipru, 25,4 milioane euro către Finlanda, 158,7 milioane euro către Grecia, 551,2 milioane euro către Italia, 26,9 milioane euro către Letonia, 288 milioane euro către România sub formă de granturi şi 340 milioane euro către Spania sub formă de împrumuturi.
Această prefinanţare va ajuta la accelerarea implementării principalelor măsuri de investiţii şi reforme descrise în fiecare capitol REPowerEU. Prefinanţarea va accelera realizarea obiectivelor Planului REPowerEU de economisire a energiei, de producere de energie curată şi de diversificare a aprovizionării cu energie, în scopul de a face Europa independentă de combustibilii fosili ruşi, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.
Plăţile de joi vin după aprobarea de către Consiliu a planurilor revizuite ale acestor ţări, care includ un capitol REPowerEU, şi semnării acordurilor financiare.
Prefinanţarea, plătită în una sau două etape, reprezintă până la 20% din fondurile suplimentare solicitate pentru finanţarea capitolului REPowerEU al fiecărei ţări. Dacă prefinanţarea este plătită în două etape, a doua parte trebuie plătită în termen de 12 luni de la plata primei părţi.
În noiembrie, Comisia Europeană a evaluat în mod pozitiv Planul de Redresare şi Rezilienţă modificat al României, care include un capitol privind REPowerEU. Finanţarea oferită se ridică în prezent la 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi şi 13,6 miliarde euro sub formă de granturi), planul cuprinzând 66 de reforme şi 111 investiţii.
Capitolul privind REPowerEU prezentat de România constă în două reforme noi şi şapte investiţii menite să îndeplinească obiectivele planului REPowerEU de a face Europa independentă de combustibilii fosili provenind din Rusia cu mult înainte de 2030. Aceste măsuri urmăresc accelerarea producerii de energie verde, promovarea eficienţei energetice a clădirilor, precum şi recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul producerii de energie verde.
Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (în creştere faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...
Guvernul aprobă finanțarea a...
Avocatul Gabriel Biriş, expert...