ANAF intră peste influencerii cu „viață de lux”. Direcție specială pentru crypto

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Influencer arată un bitcoin
Influencer arată un bitcoin
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o structură specializată pentru investigarea veniturilor obținute din criptomonede, iar primele anchete sunt deja în derulare. 

Anunțul a fost făcut de președintele ANAF, Adrian Nica, în cadrul unei dezbateri organizate de Profit.ro. Potrivit acestuia, noua direcție va funcționa în cadrul analizei de risc centralizate și va avea structuri operative în zona de antifraudă, într-un context în care tot mai multe cazuri de evaziune și spălare de bani implică tranzacții în crypto.

„Viață de lux” fără venituri declarate

Șeful ANAF a explicat că instituția a început să analizeze discrepanțele dintre veniturile declarate și stilul de viață afișat în mediul online.

„Ne uităm la persoane care nu au venituri declarate, dar duc o viață luxuriantă, cu vacanțe și sume de bani afișate public”, a afirmat Nica.

Potrivit acestuia, o parte dintre aceste persoane sunt implicate în tranzacții cu criptomonede, iar ANAF investighează modul în care aceste câștiguri sunt fiscalizate sau, în unele cazuri, ascunse.

Anchetele sunt mai complexe decât controalele fiscale clasice, întrucât implică urmărirea fluxurilor financiare digitale și cooperarea cu structuri specializate în combaterea spălării banilor.

Structură nouă în analiza de risc

Noua direcție dedicată criptomonedelor va fi integrată în analiza de risc a ANAF și va avea suport din partea structurilor de antifraudă.

Nica a precizat că deja există acțiuni începute și că unele cazuri ar putea deveni publice în perioada următoare, însă a evitat să ofere un termen exact, invocând complexitatea investigațiilor.

„Sunt persoane pe care le-ați văzut în online și care, în scurt timp, o să se supere pe noi”, a declarat acesta.

CItește și: ANAF intră în lumea cripto: platformele, obligate să raporteze toate tranzacțiile!

Crypto și spălarea banilor

Șeful ANAF a indicat că investigațiile au pornit inclusiv din alte acțiuni antifraudă, unde s-au identificat elemente de evaziune, iar fluxurile financiare au dus către criptomonede.

Potrivit lui Nica, zona crypto este folosită în unele cazuri pentru disimularea provenienței banilor, iar instituția trebuie să se adapteze noilor realități economice.

În acest context, ANAF transmite un mesaj clar: veniturile obținute din tranzacții cu criptomonede trebuie declarate și impozitate, la fel ca orice alt tip de venit.

Ofensivă fiscală într-un context de digitalizare

Anunțul vine pe fondul accelerării digitalizării ANAF și al consolidării structurilor de analiză de risc. Instituția încearcă să valorifice mai eficient datele disponibile și să identifice tipare de fraudă în mediul online.

Mesajul transmis de conducerea ANAF este că transparența afișată public pe rețelele sociale poate deveni, în anumite situații, un punct de pornire pentru verificări fiscale, dacă există diferențe evidente între nivelul de trai și veniturile declarate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani / Foto: DCBusiness
Influencer arată un bitcoin
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Moody's
Inflație / Foto: Freepik
Bill Gates
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Ray Dalio
Yoon Suk Yeol
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Rețea electrică / Foto: Freepik

pixel