Ce-au cumpărat românii în primele două luni ale anului

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Schimbare majoră în preferințele cumpărăturilor
Schimbare majoră în preferințele cumpărăturilor
În primele două luni din 2021, mâncarea pentru animale, băuturile alcoolice şi mâncarea semi şi gata preparată au avut cele mai mari creşteri, ritmul variind între 13% şi 22%.

Conform datelor furnizate de Retail Zoom, la polul opus au fost produsele de înfru­museţare care au avut vânzări cu peste 5% mai mici în ianuarie-februarie 2021 faţă de aceleaşi luni din anul anterior. Aceasta este singura categorie mare pe minus, însă la carne şi peşte creşterea a fost de sub 1%, în timp ce gustările dulci sau produsele pentru bebeluşi înregistrează creşteri de 2-3%.

Per total, piaţa de FMCG a crescut cu 6,3% în primele două luni din an faţă de ianuarie-februarie 2020, însă există diferenţe considerabile între Bucureşti, mediul urban de provincie şi rural, arată RetailZoom.

Mai exact, în timp ce în Capitală apar scăderi pe linie şi la alimente, dar şi la produse de îngrijire personală şi a locuinţei, în urbanul mare şi mediu ritmul este similar cu cel la nivelul întregii pieţe. Surpriza apare în rural şi în urbanul mic, unde ritmul urcă puternic. Mai exact, vânzările de bunuri de larg consum au o creştere totală de 14%, însă la produse de curăţenie şi îngrijire a locuinţei avansul e de 16%.

Informaţiile sunt întărite şi de jucătorii din piaţă, care spun şi afirmau încă din 2020 că ruralul a devenit tot mai vizibil în consum.

„O parte dintre cei care mergeau în mod frecvent în oraşele mai mari pentru a-şi face cumpărăturile, fiind forţaţi de pandemie să se orienteze către magazinele mai apropiate de casă, şi-au dat seama că o mare parte din articolele pe care ei le cumpărau le găsesc la preţuri bune fără să mai facă zeci de kilometri dus-întors. Sunt convins că unii şi-au schimbat atitudinea faţă de comerţul tradiţional şi ne-au obligat în acelaşi timp pe noi să listăm şi produse mai scumpe, de o calitate superioară“, spunea recent Ionel Popa, proprietarul businessului Dinatos din comuna Băleni, judeţul Galaţi. Compania operează un magazin LaDoiPaşi ce măsoară 140 mp şi şi-a majorat veniturile în 2020 până la peste 4,8 mil. lei (aproape 1 mil. euro). În ultimul an creşterea a fost de 26%, în timp ce businessul din 2016 până în 2020 s-a dublat.

Întoarcerea în ţară în 2020 a unor români a însemnat pentru industria de bunuri de larg consum creşterea numărului de consumatori, care se vede în magazinele de proximitate, în special în mediul rural.

Citește și: Ce bugete și-au alocat românii pentru Paște

„În 2020 s-au întors acasă circa 1,5-2 milioane de români. Cred că avem un volum de consumatori mai mare. Creşterea consumului se vede în magazinele de proximitate, în special în cele din mediul rural, ele fiind totodată şi cele care au compensat pierderile din HoReCa în 2020“, spune şi Mihai Voicu, general manager al Bergenbier, unul dintre cei mai mari jucători din industria berii.

Reprezentanţii RetailZoom spun că ariile de creştere la nivel naţional se consolidează în zonele rurale şi de urban mic (localităţi sub 50.000 de locuitori), atât în termeni de expansiune, cât şi din punctul de vedere al potenţialului de creştere organică pe categorii neexplorate până acum în acest segment al pieţei.

În analiza RetailZoom, în cazul maga­zinelor de proximitate, discount şi supermarketuri au fost analizate reţelele Carrefour Market, Carrefour Express, dm drogerie markt, Inmedio, Mega Image şi Shop & Go, Penny Market, Profi şi Xpress. În cazul magazinelor mari au furnizat date Cora, Carrefour (formatul de hipermarket) şi Metro Cash&Carry.

Nu sunt incluse în analiză magazinele Lidl, Kaufland sau Auchan spre exemplu, astfel că cifrele ar putea arăta diferit dacă ar fi luate în calcul.

Totuşi, o serie de concluzii sunt universal valabile din analiza Retail Zoom. Spre exemplu, comertul modern a reinventat ”proximitatea“ şi a atras o parte din vânzările HoReCa.

Analiza a fost făcută în peste 3.350 de magazine din comerţul modern internaţional, fiind studiate 194 de categorii de bunuri, atât produse alimentare, cât şi de îngrijire personală şi a casei. Comerţul modern reprezintă circa 65% din tot ce înseamnă vânzări în comerţul cu dominantă alimentară, iar ponderea creşte ca urmare a deschiderii de noi magazine an de an. Ritmul de creştere analizat de RetailZoom ia în calcul şi expansiunea, deci vânzările pe care magazinele moderne reuşesc să le „fure“ de la jucătorii tradiţionali. Astfel nu e vorba de o creştere "pură“, like for like, nu în totalitate cel puţin. Totuşi, deschiderile de magazine deţin o contribuţie mai mică la creştere în 2021 faţă în anii anteriori (cauzate de vânzările medii pe magazin mai mici), conform RetailZoom.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel