Ce înseamnă o clădire verde?

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
O clădire verde, eficientă energetic, nu este una cu termopane scumpe şi ghivece cu flori, ci o clădire cu emisii reduse şi care nu afectează biodiversitatea, a declarat, marţi, Ion Câmpeanu, secretar de stat în Ministerul Mediului, în cadrul unei conferinţe pe teme de profil. 

"De foarte multe ori m-am întâlnit în ţară cu reprezentanţi ai unor UAT-uri (unităţi administrativ-teritoriale - n.r.) sau ai unor instituţii private care atunci când vorbeam despre clădiri verzi, în accepţiunea lor, eficienţa energetică înseamnă să-ţi pui termopane din cele mai scumpe şi nişte ghivece cu flori, ca să aduci clădirea la un standard internaţional. Bineînţeles că, pentru noi, cei ce suntem ancoraţi în procesele şi standardele moderne, acest lucru are o profunzime mult mai mare", a spus oficialul ministerial.

Potrivit acestuia, conceptul de clădire verde înseamnă o legătură foarte strânsă cu mediul înconjurător, adică un nivel redus de emisii, impact minim asupra biodiversităţii, dar şi cheltuieli cât mai mici din partea utilizatorilor.

"Altă greşeală pe care am întâlnit-o: eu am coordonat o perioadă agenţia care administrează Delta Dunării şi mulţi beneficiari doreau să construiască clădiri verzi în natură, lucru care în străinătate nu este acceptat, întrucât, cu cât locuinţa pe care vrei să o construieşti este mai aproape de oraş, cu atât trebuie consumat combustibil mergând la serviciu şi orice investiţie în natură se presupune că poate afecta biodiversitatea naturală", a continuat Câmpeanu.

El a subliniat că, în alte ţări, sunt încurajate investiţiile în clădirile aflate cât mai aproape de rutele existente de transport, pentru a împiedica poluarea suplimentară.

"Deja în străinătate vorbim de acest concept, am remarcat că sunt încurajate renovările clădirilor din oraşe, cât mai aproape de transportul în comun şi cred că acest lucru este benefic. Ministerul nostru este deschis acestor idei şi oricăror idei noi, care să ne ajute la conservarea mediului înconjurător în care trăim", a mai arătat secretarul de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Ministerul de Finanțe
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres

pixel