Ce măsuri și facilități solicită IMM-urile de la guvernați

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Reprezentații IMM-urilor pun la punct o listă cu măsurile necesare repornirii economiei
Reprezentații IMM-urilor pun la punct o listă cu măsurile necesare repornirii economiei
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii a construit un draft de măsuri pentru sprijinirea relansării economiei după finalizarea stării de urgenţă. Relansarea investiţiilor, suportul financiar al IMM-urilor şi acordarea voucherelor de vacanţă sunt printre măsurile propuse.

„Preşedintele României a ieşit public şi a anunţat că starea de urgenţă se va mai prelungi cu o lună, o lună care va însemna consecinţe pentru societate, consecinţe pentru economie”, a declarat joi, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).

Consiliul ia în considerare trei scenarii posibile pentru perioada următoare: scenariul V care presuspune o scădere bruscă a economiei, urmată de o creştere rapidă; scenariul U în care revenirea are o durată relativ scurtă şi scenariul L în care recuperarea economiei este una mai lentă, în care acţiunile publice nu sunt foarte intense.

Florin Jianu ţinteşte o revenire rapidă a economiei, care să corespundă scenariului de tip V, şi propune măsuri în această direcţie.

„Relansarea cererii de produse şi servicii, asigurarea lanţurilor de aprovizionare, asigurarea de lichidităţi şi finanţări pentru companii, dar şi pentru populaţie, realizarea de investiţii substanţiale publice şi private şi nu în ultimul rând asigurarea de resurse umane sănătoase”, a mai explicat Jianu.

Preşedintele CNIPMMR propune ralansarea investiţiilor publice în infrastructură, în unităţile de producţie strategică şi a celor cu impact asupra IMM-urilor locale. Printre măsuri, acesta a mai enumerat crearea unor centre de resurse pentru IMM-uri care să susţină costurile de contabilitate, juridice şi alte servicii de consultanţă.

Cum pot obține IMM-urile finanțare prin schema de ajutor de stat

Un program naţional de susţinere a IMM-urilor, soluţii de creditare, asigurarea lichidităţii în baza a 10.000 de euro, accesarea fondurilor europene pentru asigurarea costurilor de bază şi susţinerea digitalizării sunt alte măsuri propuse de Consiliul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

„Nu ne dorim să vedem plantându-se panseluţe, sau cumpărându-se publicitate în această perioadă în care nevoie de revenire economică este cu totul alta”, a adăugat Florin Jianu.

Acesta a acordat o atenţie specială situaţiei în care se află turismul.

„Propunerea noastră este un program de vouchere de vacanţă pentru relansarea turismului românesc. (...) Noi vom lucra împreună cu toate organizaţiile membre ale Consiliului Naţional, 104 organizaţii şi teritoriale şi sectoriale, dar şi cu alte organizaţii ale mediului de afaceri”, a conchis preşedintele CNIPMMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Liberty Galați
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Aur. Freepik.com
Ghișeu / Foto: Freepik

Veste bună pentru românii cu credite în valută

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...


pixel