Ce se întâmplă cu preţul gazelor şi al energiei electrice. Întrebări cheie din Parlament pentru Virgil Popescu

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Interpelare adresată ministrului Energiei, Virgil Popescu, cu privire la preţul energiei electrice şi al gazelor naturale. 

Deputatul PSD Oana Florea i-a adresat lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, o interpelare în Parlament cu privire la preţul gazelor şi al energiei electrice, în care îi semnalează faptul că tarifele actuale de pe piaţa europeană tind să scadă mult sub plafonul stabilit de către Guvernul României. 

Iată textul interpelării:

"Prin măsurile prevăzute de OUG nr. 119/2022 (cu modificările și completările ulterioare), clienții finali beneficiază de plafonarea prețurilor de energie electrică și gaze naturale în perioada 01.01.2023 – 31.03.2025, potrivit prevederilor din Legea nr. 357/2022.

Astfel, la Art. 1, punctul 2, litera b, se specifică faptul că prețul final facturat de către furnizorii de energie va fi 'maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum annual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică' Transpus in Euro, la cursul BNR din data de 14 martie 2023, prețul plafonat este de 75,27 Euro/MWh.

Analizând evoluția prețului la MWh în ultimele trei luni pe piețele de referință din Europa, se observă următorul trend: - 15 decembrie 2022 – 134,02 Euro - 16 ianuarie 2023 – 57,072 Euro B/PSD/618/15.03.2023 - 16 februarie 2023 – 52,283 Euro - 13 martie 2023 – 49,584 Euro

De asemenea, prognoza pentru următoarele trei luni este de stabilizare a prețului în jurul valorii de 47,5 – 48 Euro/MWh. Față de prețul tranzacționat al gazului în luna august 2022 (peste 300 Euro/MWh), la data prezentei interpelări se observă o scădere de 85% a prețului de achiziție.

În acest moment, devine evident faptul că valoarea plafonului, stabilită prin OUG 119/2022, a ajuns să fie mai mare cu peste 50% față de prețul pieței europene.

Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că depozitele de gaz au fost la o capacitate de peste 80% la începutul iernii, vă rog să îmi comunicați măsurile pe care le aveți în vedere pentru a proteja consumatorii finali din România."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Blue Air

Blue Air a intrat în faliment

Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation,...

Curs valutar
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Avion / FOTO: Freepik
O nouă zi cu pierderi
Evaziune fiscală / Foto: Freepik
Investiție imobiliară / Foto: Freepik
ASEAN 2025
Cseke Attila
Se dorește o nouă taxă pe țigări
Petrolişti sondori
Un cuplu se uită la documente / Foto: Freepik
Grafice / FOTO: Freepik
Munca remote / Foto: Freepik
Tutun / Foto: Freepik
O femeie la cumpărături / Foto: Freepik
Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Alexandru Nazare
Lan de grâu / FOTO: Unsplash

România, cel mai mare exportator de grâu moale din UE

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la...

Revolut, pe cale să dea o lovitură istorică

Unicornul european Revolut își ridică miza: vrea...

Chatgpt. Freepik.com

ChatGPT se transformă în browser şi ar putea schimba totul

OpenAI pregătește lansarea unui browser AI care...

Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Donald Trump
Contabil / Foto: Freepik
Freepik.com
ANAF / Foto: DCBusiness

pixel