Cel mai mare exportator de petrol vizează neutralitatea carbonului până în 2060

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, vizează atingerea neutralităţii carbonului până în 2060, a anunţat sâmbătă prinţul moştenitor al regatului, Mohammed ben Salmane, cu câteva zile înaintea debutului Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26), care va avea loc la Glasgow, în Scoţia, informează AFP.

Regatul saudit, unul dintre cei mai mari poluatori din lume, a dorit să anunţe astfel că va participa la eforturile internaţionale pentru reducerea emisiilor mondiale de metan (unul dintre principalele gaze cu efect de seră) cu 30% până în 2030.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste 130 de ţări a fixat sau preconizează fixarea drept obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la un nivel net zero până în 2050, o ţintă pe care ONU o consideră ''imperativă'' pentru menţinerea unui climat locuibil pe Terra.

''Anunţ astăzi obiectivul zero emisii al Arabiei Saudite până în 2060 graţie strategiei unei economii circulare din punctul de vedere al carbonului'', care vizează sporirea eficacităţii utilizării resurselor şi diminuarea impactului asupra mediului, a declarat Mohammed ben Salmane într-o alocuţiune înregistrată şi prezentată în cadrul forumului Saudi Green Initiative, care se va încheia duminică la Riad.

''Sunt fericit să lansez iniţiative în sectorul energetic, care vor reduce emisiile de carbon cu 278 de milioane de tone anual până în 2030, adică mai mult decât dublul obiectivului anunţat anterior, care viza o scădere anuală de circa 130 de milioane de tone'', a precizat prinţul moştenitor.

Metalurgiștii avertizată CE: Criza energetică se întoarce impotriva programului ecologic

Aceste obiective ''ne vor permite să asigurăm o tranziţie (energetică) durabilă fără riscul de a suporta efecte negative economice sau sociale'', a estimat la rândul său ministrul saudit al Energiei, Abdelaziz ben Salmane.

Pe 8 octombrie, Emiratele Arabe Unite au anunţat obiectivul neutralităţii carbonului până în 2050.

Anunţul de la Riad vine a doua zi după declaraţiile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a afirmat că situaţia climatică actuală ''se îndreaptă direct către dezastru'' şi a subliniat necesitatea ''evitării unui eşec'' cu prilejul Conferinţei internaţionale privind schimbările climatice de la Glasgow, în Scoţia.

COP26, care va avea loc în perioada 31 octombrie-12 noiembrie, este considerat un moment crucial pentru stabilirea obiectivelor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon la nivel mondial şi de luptă împotriva schimbărilor climatice.

Preşedintele COP26, britanicul Alok Sharma, a scris pe Twitter că anunţul Arabiei Saudite este unul ''istoric'' exprimându-şi speranţa că ''va încuraja şi eforturile altor ţări''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Parlamentari
Calendar / Foto: Freepik
Bani
Foto: X.com
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București

pixel