Cel mai mare protest de după Revoluția de Catifea din Cehia

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Protest uriaș la Praga
Protest uriaș la Praga
Zeci de mii de protestatari au umplut marţi seara piaţa Venceslas din centrul Pragăi cerând demisia premierului miliardar Andrej Babis, bănuit de conflict de interese şi fraude cu bani proveniţi din fonduri europene, transmit dpa şi AFP. 

Potrivit estimărilor organizatorilor, în momentul începerii protestului se adunaseră în piaţă 120.000 de persoane, în cea mai amplă manifestaţie de după demonstraţiile din timpul Revoluţiei de Catifea care a dus la căderea regimului comunist în 1989. 

"Cerem demisia lui Andrej Babis, s-a adresat protestatarilor de pe o scenă organizatorul Mikulas Minar, preşedintele ONG-ului "Milioane de momente pentru democraţie"."Nu este normal ca un om care se găseşte într-un astfel de conflict de interese şi ale cărui probleme personale aduc prejudicii întregii ţări să rămână premier", a adăugat el. 

"Andrej Babis ne oferă în fiecare săptămână un nou motiv de protest. Ne-am săturat", a declarat în faţa manifestanţilor vice-preşedintele aceleiaşi organizaţii, Benjamin Roll. 

De la sfârşitul lunii aprilie, au avut loc în mod regulat proteste împotriva lui Babis şi a ministrului justiţiei, Marie Benesova, pe care protestatarii o acuză că vor să împiedice cercetările judiciare la adresa şefului guvernului. 

Conform documentului din care au fost publicate fragmente în presa din Praga, Comisia Europeană estimează că Babis, care deţine a doua cea mai mare avere din Cehia, obţine încă beneficii de la holdingul Agrofert, pe care l-a creat şi de care s-a despărţit oficial în 2017 prin intermediul unor fonduri fiduciare supravegheate, printre alţii, de soţia sa. 

Bruxelles a cerut Cehiei rambursarea a 17.4 milioane de euro, conform documentului a cărui versiune oficială urmează să fie elaborată în următoarele luni, care include şi poziţia Pragăi. 

Andrej Babis, în vârstă de 64 de ani, neagă vehement acuzaţia conform căreia s-ar afla într-o situaţie de conflict de interese."Acest audit este un atac împotriva Republicii Cehe. Funcţionarii europeni dispreţuiesc legile ţării", a afirmat marţi premierul în faţa deputaţilor, cu puţin timp înainte de începerea manifestaţiei de protest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com

pixel