Cel mai mare salariu la stat este cât salariul minim pe patru ani

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Cel mai mare salariu la stat este în domeniul universitar
Cel mai mare salariu la stat este în domeniul universitar
România se află probabil în cel mai critic moment economic din cauza crizei energetice la care se adaugă criza sanitară și cea politică și pentru prima oară în ultimiii 10 ani, inflația a anulat majorarea salariilor.

Evident că cei mai afectați ce criza economică sunt cei cu salarii mici și medii dar există și români care chiar dacă lucrează la stat au salarii de invidiat.

România, conform datelor oficiale, are 5,62 milioane de salariați înregistraț din care 1,24 milioane lucrează la stat.

Conform datelor obținute de Wall Street, există români angajați la stat care câștgă între 76.050 – 90.675 de lei.

Cea mai mare leafă la stat este câștigată în domeniul universitar și este între 130.000 – 155.000 lei brut sau 76.050 – 90.675 lei net.

Următoarea leafă este în domeniul administrației publice și este între 100.000 - 130.000 lei brit sau 58.500 - 76.050 lei net.

În privința salariului minim brut pe economie, acesta va creşte cu circa 10,9% de la 1 ianuarie 2022, până la 2.550 de lei, de la 2.300 de lei cât este în prezent, potrivit HG nr. 1.071 din 2021, publicată în Monitorul Oficial.

Ca urmare a acestei majorări, taxele datorate la stat pentru un angajat încadrat cu salariul minim şi normă întreagă vor creşte de la 966 la 1.083 lei pe lună.

Este oficial. Românii rămân fără un SALARIU de la 1 ianuarie

Mai mult, începând de anul viitor nu va mai exista salariul minim pentru angajaţii pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor absolvite. Salariul minim pentru studii superioare dispare pentru că, odată cu această majorare a salariului brut pe economie este depăşită valoarea brută de 2.350 lei atribuită acestui tip de salariu minim.

O consecinţă a majorării salariului minim este creşterea plafoanelor prin a căror depăşire persoanelor fizice care obţin venituri non-salariale le poate reveni obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate până la 30.600 lei.

Statisticile arată că aproape unu din trei angajaţi din România (29%), adică 1,6 milioane dintr-un total de 5,5 milioane de contracte de muncă, este remunerat cu salariul minim pe economie. În 2011, doar 400.000 de contracte de muncă dintr-un total de 5,5 milioane erau la nivelul minim.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel