Certificatul digital pentru COVID-19. Care sunt recomandările UE

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Pasageri in aeroport
Pasageri in aeroport
Comisia Europeană le-a recomandat statelor UE să-i scutească de măsura carantinei pe rezidenţii acestor ţări vaccinaţi anti-COVID-19 şi de teste pe copiii cu vârste sub şase ani. Perioada de valabilitate a testului PCR se recomandă a fi de 72 de ore, iar pentru testul antigen, de 48 de ore.  

Certificatul digital va fi valabil de la 1 iulie, dar șapte state membre îl vor da în funcţiune începând cu 1 iunie, data de la care sistemul va începe să funcţioneze din punct de vedere tehnic.

Acest document, în format digital sau tipărit şi prevăzut cu un cod QR, va acoperi trei situații: va atesta vaccinarea anti-COVID-19, testarea negativă sau imunizarea după o infectare anterioară.

''Propunem să nu se impună nicio testare şi nici carantina în cazul persoanelor vaccinate sau vindecate de COVID-19'', a declarat luni comisarul pentru justiţie, Didier Reynders. 

Conform acordului pentru introducerea certificatului digital, statele UE îşi rezervă dreptul de a impune măsuri suplimentare la graniţe, cum ar fi carantina sau testarea suplimentară, dar numai în situaţia în care situaţia epidemiologică se înrăutăţeşte.

Conform propunerilor Comisiei Europene, o persoană ar trebui să fie considerată complet vaccinată numai dacă au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze de vaccin.

Citește și: BITCOIN va ajunge la 220.000 de dolari! Afirmă un cunoscător

În cazul persoanelor care nu au fost vaccinate şi nici nu s-au îmbolnăvit recent de COVID-19, Comisia Europeană propune măsuri variabile în funcţie de zona de provenienţă a călătorului, pe baza hărţii cu zonele de risc într-un cod de culori publicată săptămânal de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Astfel, conform aceleiaşi propuneri, testarea şi carantina ar trebui impuse numai persoanelor care vin din zone marcate în ''roşu intens'', adică cele care au o rată de infectare de 500 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

De asemenea, Comisia propune armonizarea la 72 de ore a duratei de valabilitate a unui test PCR şi la 48 de ore a unui test antigen rapid, în cazul ţărilor care vor accepta testele antigen rapide.

Cât despre imunizarea după îmbolnăvire, propunerea Comisiei menţionează un termen de 180 de zile pentru valabilitatea unui test PCR pozitiv.

Pentru facilitarea deplasărilor în familie, întrucât copiii nu au acces la vaccinare, executivul comunitar sugerează scutirea lor de carantină atunci când şi părinţii lor sunt scutiţi, iar pentru copiii cu vârste sub şase ani să nu fie solicitată testarea.

Dar statele membre vor putea fi mai puţin stricte, hotărând de exemplu că o singură doză de vaccin este de ajuns, sau mai severe, cum ar fi de pildă scurtarea valabilităţii certificatului de imunizare la mai puţin de 180 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook

pixel