CFR Călători: Transportul feroviar trece la ora de vară

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
De când se va întâmpla acest lucru
De când se va întâmpla acest lucru
CFR Călători a postat un comunicat pe site-ul oficial al companiei.

CFR Călători anunță că, începând de duminică, 26 martie 2023, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare, precizează compania în comunicatul postat pe site-ul său oficial.

Citește și Marcel Boloș: După finalizarea lucrărilor pentru 632 km de drumuri și 488 km de căi ferate, România va avea cu totul o altă față

Aproape jumătate din bugetul Programului Transport (4,46 miliarde euro) este destinat construcției de autostrăzi și drumuri expres. Printre oportunitățile strategice incluse în Programul Transport se numără Autostrada Sibiu-Piteşti, drumul de mare viteză Pitești Craiova, extensia magistralelor de metrou București, complexul feroviar metropolitan București, trenuri metropolitane în Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Timișoara, dezvoltarea și modernizarea porturilor dunărene strategice, precum și a portului Constanța.

În prima jumătate a acestui an va fi deschis accesul la finanțate europeană pentru proiecte de infrastructură de transport în valoare de 9,4 miliarde de euro, prin Programul Transport 2021 – 2027. Astfel, în perioada martie – iunie 2023 urmează lansarea a 13 apeluri de proiecte destinate investițiilor în infrastructura rutieră și feroviară a României, dar și dezvoltării mobilității sustenabile în nodurile urbane și infrastructurii navale. ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik

pixel