China distruge câmpul magnetic al Pământului. Explicații

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Și nu este vorba despre speculații aiuristice
Și nu este vorba despre speculații aiuristice
De fapt, o spun chiar oamenii de știință chinezi, potrivit cărora există posibilitatea ca rețelele de înaltă tensiune ale țării să exercite o influență apreciabilă asupra densității particulelor cosmice încărcate din ionosferă și chiar asupra câmpului magnetic al Pământului.

Acest lucru a devenit evident din datele obținute de la sateliți, precum și din defecțiunile ce apar în rețelele de comunicații și din citirile GPS. Această problemă nu este bine înțeleasă, dar consecințele pot fi dintre cele grave.

Problema impactului liniilor de înaltă tensiune care transportă electricitate de la sursele de producție la consumatori a fost studiat destul de serios în toate țările avansate ale lumii. Se pare însă că nimeni nu a sesizat pericolul real al acestei probleme, deși au existat, spre exemplu, teorii cu privire la efectul rețelelor electrice asupra frecvenței și intensității furtunilor.

Cele mai multe cercetări s-au concentrat pe efectul câmpurilor electromagnetice puternice asupra sănătății omului. Au fost elaborate reglementări sanitare și problema părea ca și rezolvată. Dar China a început să se dezvolte, iar astăzi a depășit, din punctul de vedere al energiei, toate țările avansate. Dar aceasta nu este singura problemă.

China și-a urmat propriul drum în sectorul energetic. Deoarece distanțele dintre sursele de generare și consumatori sunt, în China, uriașe, s-a decis să se ridice plafonul la cote inimaginabile, pentru a reduce pierderile. Printre altele, China a construit rețele de distribuție de 800 kV, în timp ce noile linii transmit 1100 kV. Prin comparație, în SUA, liniile de transport de înaltă tensiune sunt proiectate pentru o tensiune maximă de 500 kV. Combinația de mii de kilometri de linii și cea mai înaltă tensiune creează în China câmpuri electromagnetice la scară planetară.

Citește și China a repetat una dintre cele șapte minuni ale lumii VIDEO

Citește și Ultima INVENȚIE a chinezilor, te ÎNFIOARĂ! Omul, JUDECAT de robot

Ca urmare a interacțiunii dintre câmpurile liniilor electrice de înaltă tensiune din China și ionosferă, particulele cosmice încărcate se scurg la suprafața Pământului. În special, oamenii de știință speculează că o astfel de urmărire a particulelor are loc de-a lungul curbelor liniei electromagnetice în Oceanul Pacific. Există, de asemenea, fenomene care indică o schimbare a densității particulelor încărcate deasupra teritoriului Chinei. Acest lucru se reflectă în datele din satelit și din comunicații.

Deoarece China nu se va opri aici și va continua să construiască rețele de distribuție de înaltă tensiune, oamenii de știință solicită un studiu al fenomenelor și al posibilului impact al acestora asupra climei planetei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel