China și-a etalat forța militară. Armele teribile ale Beijingului VIDEO

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Parada militară, un adevărat spectacol, a durat 70 de minute
Parada militară, un adevărat spectacol, a durat 70 de minute
Rachete distructive, bombardiere, drone ultrarapide sau ”invizibile”: China a dezvăluit marți, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de regim comunist, noul său armament, care vine să demonstreze avansul tehnologic realizat în ultimii ani în domeniul apărării.

Parada militară din 1 octombrie a ilustrat modernizarea forțelor militare dorită de președintele Xi Jinping, care vrea o armată de ”clasă mondială” până în 2049 - pentru centenarul republicii. ”Noile arme nucleare sunt dovada progresului considerabil înregistrat de China”, a comentat Adam Ni, specialist militar la Universitatea Macquarie din Sidney. ”Sunt mai mobile, mai rezistente, mai fiabile, mai precise și dotate cu tehnologie de vârf”, a continuat expertul, subliniind că ”forța de descurajare nucleară a Chinei câștigă în credibilitate în fața Statelor Unite”.

Cele două țări sunt la cuțite în Marea Chinei de Sud, unde își dispută puterea de influență și sunt angajate, începând din 2018, într-un război comercial cu final incert. În acest context, Beijing a făcut mutarea următoare, prezentând pentru prima dată vedeta rachetelor sale balistice intercontinentale: uriașa DF-41.

Cu o rază de acțiune de 14.000 de kilometri, ceea ce-i permite să atingă orice punct din Statele Unite, racheta poate fi încărcată cu mai multe focoase nucleare - de la trei la 10. Deși măsoară circa 20 de metri, DF-41 este mobilă și poate fi ascunsă oriunde pe teritoriul țării, spre deosebire de generațiile anterioare de rachete balistice nucleare, care trebuie lansate din silozuri fixe.

Citește și China și-a făcut o nouă jucărie de război. Ceva unic

China a prezentat, de asemenea, o nouă versiune a bombardierului strategic H6-N, reputat pentru capacitatea de a transporta arme atomice mult mai departe de teritoriul chinez decât varianta precedentă. Nu a lipsit nici racheta balistică apă-sol JL-2. Lansat de la bordul submarinelor, proiectilul poate ajunge în Alaska și în vestul Statelor Unite.

În ceea ce privește armele convenționale, China a dezvăluit noua rachetă de croaziereă supernică, DF-100, destinată neutralizării portavioanelor. Alt punct culminant al paradei a fost racheta DF-17, care, odată ajungă la altitudinea necesară, poate lansa ”un planor hipersonic”: o armă care poate evolua cu aproximativ 7000 de kilometri pe oră. Cu armele sale convenționale, armata chineză poate descuraja SUA să intervină în Taiwan sau în Marea Chinei de Sud”, a apreciat Adam Ni.

Armata chineză a arătat, totodată, două drone. WZ-8, cu viteză supersonică și care poate strânge informații despre portavioane înainte de a lansa o rachetă balistică antinavă. Și GJ-11, o mare dronă stealth sub formă de aripă delta.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina

pixel