Cumpărătorii de locuințe disperați din zeci de orașe refuză să plătească creditele ipotecare pentru proiectele nefinalizate, potrivit relatărilor din presa de stat și a economiștilor din băncile internaționale.
În China, firmele de imobiliare pot vinde case înainte de a le finaliza iar clienții trebuie să înceapă rambursarea creditelor înainte să intre în posesia noilor proprietăți. Aceste fonduri sunt folosite pentru a finanța construcția de către dezvoltatori.
Boicotul plăților vine în contextul în care un număr în creștere de proiecte a fost întârziat sau oprit de o criză a numerarului ce a dus anul trecut la incapacitatea de plată a datoriilor a unor dezvoltatori uriași precum Evergrande iar alte câteva companii au căutat protecția creditorilor. Prețurile la case sunt în scădere, ceea ce înseamnă că cumpărătorii s-ar putea să fie blocați cu proprietăți ce valorează acum mai puțin decât atunci când le-au achiziționat.
Analiștii se tem că o încetare a plăților printre cumpărătorii de case ar putea duce la mai multe situații de incapacitate de plată printre dezvoltatori, punând și mai multă presiune pe băncile chineze într-o vreme în care a doua cea mai mare economie globală se chinuie să se redreseze dintr-o încetinire economică acută legată de Covid.
„Vânzările agreate de dinainte sunt cea mai comună modalitată de a vinde case în China, așa că miza este mare”, au spus analiștii Nomura într-un raport de analiză de joi.
Cel puțin șapte mari creditori, inclusiv Banca Industrială și Comercială a Chinei, Banca de Construcții a Chinei și Banca Agricolă a Chinei au transmis joi că ele consideră că riscurile pot fi gestionate, adăugând că monitorizează situația îndeaproape. Bloomberg a notat că autoritățile chineze au ținut discuții de urgență cu bănci.
Potrivit mai multor relatări din presa de stat și datelor adunate de firma de cercetare China Real Estate Information Corporation din Shanghai, cumpărători din 18 provincii și 47 de orașe au încetat să mai facă plăți de la sfârșitul lunii iunie.
Tianmu News, o publicație online deținută de stat, a transmis joi că cumpărătorii de case de la 100 sau mai multe proiecte neterminate au anunțat în comun că se vor opri din a-și plăti creditele ipotecare. Aceste proiecte sunt împrăștiate în centrul, sudul și estul Chinei. Alte relatări din presă estimează că 46.000 de cumpărători sunt implicați în doar 14 dintre acele proiecte.
„Numărul este în creștere”, relatează Tianmu, care citează statistici pe care le-a obținut de la unii cumpărători.
Analiștii Nomura estimează că dezvoltatorii au livrat doar în jur de 60% dintre locuințele pe care le-au promis între 2013 și 2020, în contextul în care datoriile ipotecare extraordinare ale Chinei au crescut cu 26,3 trilioane de yuani (3,9 trilioane de dolari) în aceeași perioadă.
Experții spun că problemele s-au acumulat de ceva vreme și că ar putea duce la neliniște financiară și socială.
Analiștii Citi spun că boicotul ar putea mări creditele neperformante de la băncile chineze cu 83 de miliarde de dolari și va provoca instabilitate socială într-o vreme în care țara deja se chinuie cu tot mai multe proteste din cauza deteriorării „sănătății” băncilor mici, rurale.
Un economist de la ANZ, Betty Wang, crede că dimensiunea problemei este mult mai mare. Ea estimează că datorii ipotecare de 223 de miliarde de dolari sau 4% din totalul datoriilor ipotecare excepționale ale băncii ar putea fi afectate de această mișcare.
Prețurile la locuințele noi din 70 de orașe au scăzut pentru a noua lună consecutiv în mai, potrivit celor mai recente date de la Biroul Național de Statistică. Vânzările de proprietăți au încetinit și ele, având în vedere că cumpărătorii se retrag de pe piață, fiind îngrijorați de siguranța locurilor de muncă și a veniturilor.
Problemele din sectorul imobiliar chinez au început în 2020, când Beijingul a început să interzică creditele obținute ușor de către companiile imobiliare, ceea ce a dus la o criză financiară pentru marii dezvoltatori.
Un dezvoltator imobiliar, disperat de încetinirea vânzărilor, a decis chiar să vină cu o nouă promoţie pentru atragerea cumpărătorilor, oferindu-se să accepte ca avans pentru locuințe grâu sau usturoi.
Sectorul imobiliar reprezintă până la 30% din PIB-ul Chinei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...