În plină degringoladă, Germania, prima economie a UE, își decide viitorul
Favoriți în sondaje,...
La a primă vedere, perspectivele industriei eoliene arată extrem de bune. Războiul din Ucraina a confirmat necesitatea accelerării tranziției energetice, iar europenii s-au pus serios pe treabă în acest sens.
La sfârșitul lunii aprilie, nouă țări riverane la Marea Nordului au anunțat un obiectiv de 300 GW capacitate instalată în aceste ape până în 2050, de peste zece ori mai mult decât în prezent. Totuși, această imagine nu este suficientă pentru a ridica moralul industriei. Reuniți săptămâna trecută la târgul anual Wind Europe de la Copenhaga, marii actori ai sectorului au lansat o serie de avertismente.
O criză care atrage atenția
"Randamentele sunt sub presiune de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, atât pentru dezvoltatori, cât și pentru producători", a declarat Anders Hangeland, vicepreședintele companiei energetice norvegiene Equinor, indicând efectele cocktailului care slăbește industria: creșterea ratelor dobânzilor, instabilitatea legată de criza energetică și scumpirea materiilor prime.
Anul 2022 a fost marcat de o încetinire fără precedent a noilor proiecte eoliene în Europa. Potrivit WindEurope, investițiile pe aceste palier s-au limitat la 17 miliarde de euro, față de 41 de miliarde în 2021. De asemenea, comenzile pentru turbinele produse de Vestas, General Electric, Siemens Gamesa și alții au scăzut cu 47%.
Chinezii vin tare din spate
"Pentru a limita creșterea bruscă a prețurilor la electricitate, guvernele europene au impus plafoane la prețurile de vânzare a energiei electrice. Acest lucru a creat incertitudine pe piață și a estompat semnalele de investiții", spune Pierre Tardieu, șeful departamentului de reglementare al WindEurope.
Potrivit Wood Mackenzie, compania chineză Goldwind se află, cu 13,1 GW putere instalată în 2022, la egalitate, practic, cu liderul mondial din domeniu, Vestas, care a realizat anul trecut 12,5 GW, rezultat obținut în mare parte granție comenzilor primite tot din China.
Obiective foarte ambițioase
Subiectul este cu atât mai îngrijorător cu cât producătorii europeni de turbine eoliene se confruntă cu dificultăți financiare și încearcă să se redreseze prin restructurări. "Nu ne putem permite un an alb", avertizează Pierre Tardieu. Într-adevăr, a ține pasul cu creșterea energiei eoliene stabilită de Bruxelles și a menține ritmul de livrări al producătorilor de pe Bătrânul Continent, reprezintă o provocare.
Pentru a atinge obiectivul de 42,5% de energie regenerabilă în mixul energetic până în 2030 - obiectiv decis recent de Comisia Europeană - ar fi nevoie de o dublare a ritmului de instalare a turbinelor eoliene în Europa în următorii ani. Dar, în rândul producătorilor europeni de echipamente nu sunt, cel puțin deocamdată, capabil să facă parte unei concurențe acerbe.
Confruntați cu dificultăți legate în special de executarea contractelor negociate înainte de criză, cu niveluri de preț considerate acum prea scăzute, firmele europene "au devenit extrem de selective, majorând puternic prețurile de vânzare. La Vestas, acest lucru reprezintă o inflație de 37% față de prețurile de dinainte de criză", spune Endri Lico, șeful departamentului de cercetare în domeniul eolian de la Wood Mackenzie.
"Atingerea unor astfel de obiective ar necesita investiții masive. Cu toate acestea, nu există indicii clare în acest sens, nu știm când vor avea loc licitațiile în fiecare an, în fiecare țară etc.", explică Kris Adriaenssen, director de marketing al ZF Wind Power, specialistul belgian în sisteme de transmisie pentru turbine eoliene.
Înainte de a investi, industria eoliană dorește garanții în privința a două chestiuni arzătoare: timpul necesar pentru obținerea autorizațiilor de construcție în diferitele state membre și condițiile de concurență cu giganții chinezi din acest sector. Deși sunt încă foarte discreți în Europa, aceștia din urmă concurează deja cu campionii europeni ai energiei eoliene pe alte piețe, cum ar fi America de Sud.
"Propunerile făcute în Legea privind industria Net Zero sunt insuficiente. Avem nevoie de un semnal foarte clar pentru a anticipa concurența mai dură între chinezi și europeni în sectorul energiei eoliene", spune Pierre Tardieu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Favoriți în sondaje,...
Se dorește verificarea...
După o serie impresionantă de...
Litiul, cobaltul și nichelul...
Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...
Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică
Angajații federali obligați să...
Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...
SUA apără acordul propus de...
O decizie dificilă pentru...
Președintele argentinian Javier...
Care este țara europeană care plătește abonamentul...
Guvernul s-a decis în privința...
Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...
Rating susţinut de apartenenţa...
Cum poți obține 500 de lei de...
Un avertisment adresat în...
Ministrul Finanțelor se află la...
Declinul social-democraților...
Portofoliul Berkshire Hathaway,...
SUA reacționează la taxele...
Reciclarea textilelor,...
Pe de altă parte, Bitpanda, a...
Rețea extinsă de conducte...
Termenele de livrare care ar putea determina...
Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...
Aplicația de inteligență...