China pătrunde în zona de interese economice ale Occidentului și Rusiei

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
O zonă care ar putea deveni o nouă arenă de confruntare pentru influență
O zonă care ar putea deveni o nouă arenă de confruntare pentru influență
Este o decizie fără precedent a președintelui Xi Jinping.

Președintele Chinei, Xi Jinping, va organiza, săptămâna viitoare, un summit fără precedent, la care au fost invitați să participe liderii a cinci foste republici sovietice din Asia Centrală. Beijingul încearcă să-și consolideze amprenta în această regiune istoric sub influența rusă și unde Occidentul încearcă, la rândul lui, să-și impună prezența, având în vedere importantele rezerve de resurse naturale din zonă.

De-a lungul ultimilor ani, Beijingul a depus eforturi serioase și constante pentru a-și extinde influența spre țările care, odinioară, au făcut parte din imperiul sovietic. Și iată că acum, președintele Xi Jinping va organiza un summit fără precedent în China săptămâna viitoare cu liderii a cinci foste republici sovietice din Asia Centrală.

Acest summit „China-Asia Centrală”, primul de acest gen, va reuni liderii din Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan, a anunțat Ministerul chinez de Externe. Întâlnirile vor avea loc pe 18 și 19 mai în orașul nordic Xi'an, punctul de plecare al străvechiului Drum al Mătăsii.

O influență în creștere

China anunțase deja că va convoca o astfel de întrunire, dar alte detalii nu au fost comunicate până acum. Rusia, care a considerat Asia Centrală drept curtea sa din spate încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, își vede rolul contestat în această parte a lumii, iar foștii ei aliații ei regionali curtați acum de China, Turcia și țările occidentale.

Această tendință s-a accelerat după invazia rusă a Ucrainei, deși Moscova păstrează pârghii puternice de influență. Țările autoritare din Asia Centrală invitate de Beijing fac parte din „Noile Drumuri Mătăsii”, un proiect gigantic de infrastructură rutieră, feroviară și portuară lansat de China.

Temeri în țările în cauză

Influența tot mai mare a gigantului asiatic în regiune nu este de natură să nu provoca o oarecare neîncredere în rândul populației, în special în Kârgâzstan și Kazahstan. Represiunea exercitată de guvernul chinez în provincia sa Xinjiang împotriva uigurilor - un grup etnic majoritar musulman care trăiește și în Asia Centrală - este unul dintre motivele acestor preocupări.

Semn al interesului tot mai mare pe care Bejingul îi are pentru Asia Centrală îl constituie faptul că, anul trecut președintele președintele Xi Jinping a ales Kazahstanul pentru prima sa călătorie peste hotare de la izbucnirea pandemiei de Covid-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...


pixel