China pune paie pe foc în conflictul cu SUA. Beijing decide sancțiuni

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Este evident că acest conflict va continua și în 2022
Este evident că acest conflict va continua și în 2022
Patru membri ai Comisiei pentru libertatea religioasă internaţională din SUA (USCIRF) vor avea interdicţie de acces în China continentală, Hong Kong şi Macao, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, transmit Reuters şi AFP.

Decizia vine după noile sancţiuni anunţate recent de Washington contra Chinei în legătură cu acuzaţiile de abuzuri împotriva drepturilor omului în regiunea Xinjiang.

În acelaşi timp, activele din China ale celor patru vor fi blocate, iar instituţiilor şi cetăţenilor chinezi li se vor interzice contactele cu aceştia, a precizat Zhao Lijian într-o conferinţă de presă la Beijing.

Între cei patru vizaţi de sancţiunile chineze se numără şi preşedinta USCIRF, Nadine Maenza. Comisia nu a comentat deocamdată decizia.

Joi, Statele Unite au adoptat sancţiuni economice împotriva unor companii de biotehnologie şi de înaltă tehnologie chineze, acuzându-le că au o contribuţie la amplificarea supravegherii minorităţii uigure din provincia Xinjiang din China, decizia fiind criticată vineri de Beijing.

Citește și ARMATA DE TERACOTĂ a Chinei. Incredibil ce vor să facă experții chinezi

Citește și Experții chinezi, concluzie ULUITOARE: OMICRON a apărut în LABORATOR

Pe de o parte, Departamentul Comerţului a inclusiv circa 30 de entităţi pe o listă neagră care restrânge exporturile sensibile, iar pe de altă parte, Trezoreria le-a interzis cetăţenilor americani să facă afaceri cu opt companii high-tech, printre care şi liderul mondial pe piaţa dronelor, DJI.

Criticând permanent încălcările asupra drepturilor omului şi evidenţiind ameninţările la adresa securităţii naţionale americane, administraţia preşedintelui Joe Biden şi-a înmulţit sancţiunile economice împotriva intereselor chineze, ceea ce a dus la deteriorarea relaţiilor diplomatice cu Beijingul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică

pixel