Activiştii Greenpeace anunţă "prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep"
Greenpeace România a câștigat...
Numărul celor care intră în categoria IOVR (invalizi, orfani, văduve de război), acronimul sub care erau cunoscute categoriile de beneficiari de sprijin de stat încă din perioada dintre războaiele mondiale, cărora și li s-au alăturat și veteranii și văduvele veteranilor după 1990, este estimat la circa 62.155. Potrivit statisticilor oficiale pentru 2017, aceștia au primit 213.000.000 de lei, cu un nivel mediu al ajutorului de 239 de lei lunar.
Anii din Parlament, mai importanți decât anii de război
Prin comparație, media lunară a pensiei speciale încasate de către foștii parlamentari s-a ridicat la 4.570 de lei. Față de 2017, data de referință în proiectul de lege, pensia aceastora a mai crescut întrucât este calculată în funcție de indemnizația actualilor deputați și senatori iar, la rându-i, indemnizația se mărește de fiecare dată când crește salariul minim brut pe economie. Ultima majorare a salariului minim a avut loc chiar la 1 februarie.
De asemenea, pensia specială a foștilor diplomați este, în medie, de 5.783 de lei, cea a personalului Curții de Conturi este 7.619 lei, a funcționarilor parlamentari este de 3.811 lei.
Citește și: Lăsați fără PENSIE! Lovitură dură pentru numeroși bugetari
Dacă numărul beneficiarilor de pensii speciale este în continuă creștere, cei din categoria IOVR se reduce constant, supraviețuitorii războiului și văduvele lor fiind deja foarte mic. Astfel, din cele 62.155 de persoane, peste 55.426 sunt văduvele veteranilor, potrivit datelor oficiale ale Guvernului din septembrie 2018. În momentul de față, mai trăiesc circa 150 de veterani de război, 6.300 de veterani și 600 de văduve de război, însă ajutorul acordat acesta este condiționat de faptul că nu s-au recăsătorit ulterior. Pentru aceștia, statul plătește circa 14,8 milioane de lei lunar. Indemmnizația lunară oscilează între 259 de lei pentru marii mutilați și 161 de lei pentru veteranii nedecorați sau văduvele de război.
Proiectul prin care sunt tăiate pensiile speciale prevede totodată majorări pentru IOVR. Astfel, în locul unui nivel fix, va fi utilizat ca punct de referință nivelul salariului mediu brut. În acest caz, cheltuiala statului va trece cu puțin de 79 de milioane de lei pe lună. Marii invalizi ar câștiga două salarii medii brute, așa cum a fost stabilit acest indicator la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Veteranii de război ar primi jumătate din salariul mediu brut, iar văduvele veterfanilor un sfert, cu condiția să nu se fi recăsătorit.
Șanse minime la Cameră
Șansele ca deputații să adopte proiectul sunt relativ mici, mai ales că parlamentarii au fost cei care au reinstaurat și amplificat sistemul de pensii speciale care fusese redus în timpul crizei economice din 2009-2012. Senatul a adoptat deja proiectul la începerea noii sesiuni, însă adoptarea s-a făcut tacit, adică fără dezbatere, deoarece fusese depășit intervalul constituțional alocat pentru dezbaterea unei legi.
Situația nu este ieșită din comun, mai ales după o vacanță parlamentară, când în cazul mai multor legi se înregistrează depășiri ale termenelor de adoptare tacită și sunt trimise ca atare la Camera decizională. Practica parlamentară arată însă că adoptarea tacită la Camera decizională, în acest caz Camera Deputaților, este o situație rarisimă. Este îndoielnic că deputații vor lăsa să treacă din greșeală o lege care i-ar lăsa fără pensiile speciale pe care și le-au acordat anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Greenpeace România a câștigat...
La Palatul Victoria, a fost...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...
MF sprijină autoritățile locale...
Potrivit celui mai recent...
La data de 19 noiembrie 2024,...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...
O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...
Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...