"Un element de noutate pe care vrem să îl aducem şi pe care am început să îl aducem deja este faptul că acest minister trebuie să facă debirocratizare. Este un termen care s-a tot spus, dar nu s-au făcut multe lucruri în sensul ăsta. Noi am insistat pentru asta!", a declarat ministrul Economiei.
"Avem deja un prim secretar de stat care a fost deja numit și se va ocupa exact de zona aceasta de debirocratizare, doamna Valentina Saygo. Nu este membră nici USR, nici PNL, din câte știu nu este membră a vreunui partid, dar în schimb este un profesionist desăvârșit. A lucrat numai în mediul privat, este expert contabil. Am cunoscut-o anii trecuți în comisiile parlamentare în momentul în care erau dezbătute legi relevante. Eu am fost și sunt în continuare membru al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci.", a adăugat Claudiu Năsui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ce transformă o locuință într-o...
Ziua de luni, 29 decembrie,...
România se împrumută tot mai...
Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...
Magistrații conduc detașat...
Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...
Orașul din Grecia care plătește...
Kim Jong Un a ordonat...
Pe măsură ce ne apropiem de...
Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor către...
Bucureștiul conduce la numărul...
Imaginea publică a lui Vladimir...
ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...
Intrarea lui Jeffrey Epstein în...
Curs valutar BNR, 24 decembrie.
Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...
Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...
Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...
În condiţiile în care Bulgaria...
Guvernul a adoptat, în şedinţa...