Top pensii speciale: Un magistrat încasează peste 25.000 lei/lună

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Magistrații conduc detașat clasamentul pensiilor de serviciu.

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în noiembrie 2025, de 11.788 de persoane, cu două persoane mai mult comparativ cu luna anterioară, din care 7.831 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.768, dintre care 2.547 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.416 lei, din care 7.517 din BASS şi 22.259 de la bugetul de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în noiembrie anul curent, 784 de persoane (688 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.975 de lei, din care 3.012 de lei pensie din bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 872 de persoane (635 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.225 de lei (3.537 de lei de la bugetul de stat).

Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.337 de pensionari (toţi cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.132 de lei, din care 8.078 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 677 de persoane (672 cu pensie din BASS), media fiind de 10.202 de lei, din care 2.419 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.350 de pensionari (1.934 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 7.071 de lei, din care 4.320 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri

pixel