CNAIR. Drumurile expres Craiova-Piteşti şi Brăila - Galaţi, documentația la ANAP

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Durata de realizare este de 36 de luni
Durata de realizare este de 36 de luni
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru validare, documentaţia aferentă procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, a anunţat, vineri, CNAIR.

După finalizarea acestei etape, contractul pentru proiectare şi execuţie 'Drum Expres Craiova - Piteşti" Tronsonul 4 va putea fi postat pe SEAP, pentru ofertare.

"Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Drumului Expres Craiova - Piteşti, Tronsonul 4, în lungime de 31,88 kilometri. Viitorul Drum Expres se va desfăşura pe teritoriul judeţului Argeş, străbătând următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni şi Oarja", precizează compania de drumuri.

Durata de realizare a acestui contract este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de minimum 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanţi până la maximum 10 ani.

Citește și CNAIR: Varianta Ocolitoare Bacău, finanlizată în proporție de 32%

De asemenea, CNAIR a transmis în vederea validării şi documentaţia aferentă procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică Proiectare şi Execuţie 'Drum Expres Brăila - Galaţi', în lungime de 11 kilometri. Durata de realizare a acestui contract este de 34 de luni, din care 10 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor.

Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de minimum 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanţi până la maximum 10 ani. Şi în cazul acestui contract, după finalizarea acestei etape, se va putea posta pe SEAP, pentru ofertare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel