CNAS angajează IT-işti. Ce salarii oferă instituţia

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
IT. Foto: pexels.com
IT. Foto: pexels.com
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează un nou concurs de angajare de IT-iști.

CNAS scoate la concurs încă trei posturi contractuale de specialiști în tehnologia informației. Instituția caută un expert hardware și virtualizare, un expert baze de date și un expert dezvoltare și operare (DevOps).

Câștigătorii concursului vor fi angajați pe perioadă determinată, respectiv pe durata dezvoltării proiectelor informatice pentru care se selectează acești specialiști, iar nivelul de salarizare va reprezenta de până la cinci ori valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024 (5x7.567 lei), informează CNAS printr-un comunicat de presă.

Persoanele interesate își pot depune la sediul instituției dosarul de înscriere la concurs până la data de 16 aprilie 2024, orele 17:00, urmând ca proba scrisă a concursului se fie susținută în data de 23 aprilie 2024, începând cu orele 10:00, tot la sediul CNAS. Candidații declarați admiși la proba scrisă vor susține proba interviu în maxim patru zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Pentru a ocupa unul din posturile scoase la concurs, candidații trebuie să fie absolvenți de învățământ superior (nivel licență, master) cu specializarea IT, să aibă minim doi ani de experiență profesională atestată în domeniul studiilor și să fi participat în cadrul unei echipe la implementarea unui sistem informatic complex, care a presupus integrarea hardware/software/ baze de date.

Anunțul conținând toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații, actele care trebuie depuse în dosarul de înscriere, tematica și bibliografia concursului, atribuțiile posturilor scoase la concurs și criteriile de evaluare a activității, este publicat pe site-ul instituției, www.cnas.ro, în secțiunea „Informații publice”, sub-secțiunea „Posturi vacante”, și poate fi accesat și urmând linkul direct https://cnas.ro/wp-content/uploads/2024/03/Anunt-Site-2.pdf .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel